24 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga deranjează cu întrebările incomode despre DN 71 şi Drumul Express

Deputatul Daniel Blaga deranjează cu întrebările incomode despre DN 71 şi Drumul Express

“Președintele Consiliului Județean Dâmbovița mă acuză voalat de deja clasica “montură” usr-istă. Pentru a clarifica situația, explic încă o dată intenția mea cu privire la amendamentul realocării de sume în cadrul bugetului Ministerului Transportului de la proiectul „Drumului Național DN 71, sectorul Bâldana – Târgoviște”, la proiectul „Drumul Express București – Târgoviște”: Contractul la care am făcut referire se leagă de proiectul „Elaborare Studiu de Prefezabilitate și studiu de Fezabilitate pentru drum express București- Târgoviște ”, după cum se vede și în poza pe care a atașat-o dl Președinte la postare (vedeți textul bold-uit) și pe care o preiau și eu în această postare. Studiile au un contract semnat la finalul anului 2021 iar termenele contractului nu mint: aprilie 2022 ar fi trebuit să însemne FINALUL studiului de pre-fezabilitate iar august 2023, încheierea studiului de fezabilitate. Negru pe alb.

Astfel…dacă ordinul de începere a lucrărilor se dă abia pe 09.01.2023, de ce în bugetul Ministerului Transporturilor pe anul 2023 sunt alocați doar 751 mii lei în condițiile în care valoarea contractului este de 14 milioane de lei? O întrebare care necesită un răspuns.

Citeam în presa locală, pe 6 decembrie 2022 că, citez “a început procedura de semnare a contractului de proiectare și execuție a Drumului Național DN 71, sectorul Bâldana – Târgoviște! … sper ca, în maxim 4 zile, să finalizăm … “. S-a finalizat semnarea acestui contract? Din ce am citit, proiectarea se întinde pe 12 luni, adică 1 an. În bugetul Ministerului Transporturilor pe anul 2023 sunt alocați CINCI SUTE DE MILIOANE de lei pentru acest proiect, în condițiile în care costul întregului proiect este de 1 miliard de lei cu un termen de execuție de 34 de luni, adică 2 ani și 10 luni.

PS: Esența amendamentului a fost aceea de a muta resurse de la un proiect la altul, astfel încât să poată avansa amândouă. Mutarea unei sume de bani de la un proiect care este suprafinanțat spre unul care este subfinanțat. Simplu, nu?”, spune deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmboviţa şi secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial