25 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga, declaraţie în Parlament despre protecţia persoanelor care raportează încălcări ale legii

Deputatul Daniel Blaga, declaraţie în Parlament despre protecţia persoanelor care raportează încălcări ale legii

“(Cei) mai mulți dintre noi ne dorim un Stat cu adevărat reformat. O Românie în care corupția să fie cu adevărat pedepsită și în care să nu mai asistăm impasibili la încălcarea flagrantă a legii. Din păcate însă, ultimii ani ne-au arătat că uneori a vorbi cu subiect și predicat despre ilegalități se poate lăsa cu repercusiuni. Mă refer aici în primul rând la oamenii de bine din diverse instituții care au luat atitudine și care au sfârșit prin a fi concediați pentru simplul fapt că și-au dorit să rămână cinstiți.

Directiva Parlamentului European și a Consiliului cu privire la protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii își propune să schimbe acest lucru.

Actul normativ există încă din anul 2019, iar statele membre trebuie să transpună directiva în legislație până pe 17 decembrie anul acesta. Concret, angajații din companii private sau din instituții vor fi apărați de către lege în cazul unor represalii ale Angajatorului în urma dezvăluirilor oricărui tip real de nereguli comise în interiorul locului de muncă. Un gest de normalitate până la urmă, de vreme ce e absurd ca cinstea, moralitatea și responsabilitatea să fie pedepsite.

Așa cum era de așteptat, această lege s-a lovit deja de un lobby agresiv îndreptat împotriva ei. Unii au mers chiar într-atât de departe încât să o numească „legea turnătorilor”.

Nu știu sigur de la cine a pornit asta, însă îmi pot imagina pe cine poate deranja transparența sau dorința de a nu mai întoarce capul la întâlnirea infracțiunilor. Despre întregul subiect am vorbit ieri, de la pupitrul Parlamentului. Sper ca acesta să reprezinte un nou pas menit să protejeze onestitatea și transparența și care să ne aducă mai aproape de eliminarea corupției din România”, a precizat deputatul Daniel Blaga, preşedintele USR Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial