30 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga: ”Călătorii fac saună în trenurile cu întârziere, guvernanții ne aburesc cu trenuri de mare viteză…”

Deputatul Daniel Blaga: ”Călătorii fac saună în trenurile cu întârziere, guvernanții ne aburesc cu trenuri de mare viteză…”

”Călătorii fac saună în trenurile cu întârziere, guvernanții ne aburesc cu trenuri de mare viteză…

Mulți oameni mi s-au plâns că au parte de adevărate saune în trenurile CFR, care și așa ajung la destinație cu întârzieri uriașe. În tot acest timp, premierul Ciolacu și ministrul Transporturilor, Grindeanu, ne aburesc cu un proiect de tren de mare viteză, între București și Budapesta.

Guvernanții se fac că nu știu crunta realitate din teren, unde trenurile deraiază, vagoanele sunt vechi și murdare, iar restricțiile au pus stăpânire pe întreaga rețea CFR.

Colegul meu, Horațiu Cosma, arăta că numai anul trecut trenurile de călători au avut întârzieri de peste 4,3 milioane de minute, cu circa un milion mai mult ca în 2021. Asta în timp ce viteza medie a acestora este de numai 45 de kilometri pe oră.

În loc să fie preocupați de cumpărarea de noi trenuri, cei de la ministerul Transporturilor, unde Dâmbovița are ditamai secretarul de stat, degeaba – spun unii, se fac că plouă, când afară e cuptor, iar în trenurile CFR, mai ceva ca-n sobă.

Pe de altă parte, domnul Ciolacu, Marcel Ciolacu, încearcă din răsputeri să mai câștige ceva capital de imagine, după ce scandalul azilelor groazei l-a cam zdruncinat. S-a gândit premierul să se fotografieze cu medaliații de la olimpiadele de matematică și informatică. Imaginea n-are nevoie de multe comentarii și face chiar cât o mie de cuvinte. Felicitări, olimpicilor!”, a transmis deputatul Daniel Blaga, liderul USR Dâmbovița.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial