lun. dec. 23rd, 2024

“Acum 3 ani de zile, România trăia una dintre cele mai negre zile ale istoriei sale recente. Zeci de mii de oameni, tineri, femei, seniori, cetățeni care protestau pașnic împotriva abuzurilor împotriva Justiției din România, erau gazați și bătuți fără milă de către jandarmi, la ordin.

Acum 3 ani de zile, trăiam cu toții sentimentul că libertatea noastră devine nesigură, că cea mai importantă armă a noastră, puterea de a ne uni vocile și de a spune „NU!”, ne este răpită.

Au trecut 3 ani de zile dar în continuare nu avem voie să uităm, pentru că a uita sau a nu vorbi despre un astfel de subiect nu înseamnă doar complicitate ci și a da ocazia istoriei să se repete, lucru pe care nu avem voie să îl permitem.

Mult timp, prea mult timp, cu largul concurs al celor ce se aflau atunci la putere, Dosarul 10 August a fost blocat și mai apoi închis, pentru ca acele evenimente să treacă în uitare.

În acest moment, dosarul este redeschis și se află la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă solicitări prin care se cere să se constate că s-a tergiversat soluționarea sa.

Nu pot astfel decât să sper că victimele acelor abuzuri dar și noi, cetățenii, vom avea ocazia de a afla adevărul cât mai curând.

Pentru că libertatea e imperativă într-un Stat de Drept. Pentru că abuzurile trebuie să suporte consecințe”, spune deputatul Daniel Blaga, preşedintele USRPLUS Dâmboviţa.