vin. dec. 27th, 2024

cholban“În cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost legat de discuţiile privind problemele existente în sistemul public de sănătate judeţean. Prin analiza făcută, s-a constatat că în localitatea Corneşti, satele Cătunu, Bujoreanca, Crivăţul şi Hodărăşti nu există medic de familie de trei luni.

De asemenea, în localitatea Gura Ocniţei, sat Adânca, şi în localitatea I.L. Caragiale, s-a constatat lipsa medicului de familie. În localitatea Răzvad, sat Răzvad de Jos, medicul de familie se va pensiona în acest an. În localitatea Buciumeni, începând cu 1 ianuarie 2018, a plecat medicul de familie care avea între 1000 şi 2000 de pacienţi din toate satele arondate localităţii şi este necesară orientarea către atragerea altui medic de familie.

În localitatea Moroeni, medicul de familie, care avea peste 2000 de pacienţi, îşi reziliază contractul. (…) Soluţia găsită, alţi medici de familie vor prelua o parte dintre pacienţii respectivi şi vor veni medici tineri care vor prelua pachetul de pacienţi din zonele respective. Casa de Asigurări de Sănătate va contacta medicii…

Ştiţi că examenul de rezidenţiat a fost dat pe un număr de locuri şi sunt foarte mulţi rezidenţi care nu au obţinut locuri, drept pentru care ei vor fi orientaţi către specialitatea medic de familie şi atunci vor ocupa zonele deficitare. În acest moment, zonele de care am vorbit nu sunt complet descoperite, mai există un medic de familie, dar nu poate prelua toţi pacienţii şi în plus pacientul are dreptul să-şi aleagă medicul pe care-l doreşte”, a declarat deputatul PSD de Dâmboviţa, Carmen Holban.