26 aprilie 2024
Deţinuţii de la Penitenciarul Mărgineni se pregătesc de sărbători! Vezi ce vor face!

Deţinuţii de la Penitenciarul Mărgineni se pregătesc de sărbători! Vezi ce vor face!

Sărbătorile de Iarnă reprezintă o perioadă de mare încărcătură afectivă pentru toţi oamenii, cu atât mai mult pentru persoanele private de libertate, care resimt mai acut lipsa familiei. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei şi veseliei, în care trebuie trăită emoţia Naşterii Domnului Iisus Hristos la 25 decembrie (după calendarul Gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul Iulian) şi dusă mai departe semnificaţia ei. Această sărbătoare face parte din cele 12 sărbători domneşti (sau praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi cea de Rusalii. Pentru creştinii de pretutindeni, Crăciunul, în esenţa sa, marchează începutul celei mai importante religii a lumii.

În aceste coordonate, Penitenciarul Mărgineni îți propune ca în perioada următoare să dezvolte o serie de activităţi, care să promoveze valorile şi tradiţiile creştin-ortodoxe în rândul persoanelor private de libertate şi să le orienteze energiile în vederea valorificării aptitudinilor creatoare.

Implicarea persoanelor private de libertate în activităţi de promovare a tradiţiilor româneşti şi a obiceiurilor de iarnă contribuie nu doar la cunoaşterea semnificaţiilor religioase şi morale ale acestora şi la valorizarea unor norme creştine, ci şi la formarea unor atitudini prosociale şi a respectului faţă de semeni. Pentru a marca magia Sărbătorilor de Iarnă, Penitenciarul Mărgineni va organiza în cursul lunii decembrie 2011 o serie de activități specifice, astfel încât să se asigure o paletă variată de manifestări şi implicarea unui număr cât mai mare de persoane private de libertate în derularea acestora.

Activităţi de difuzare a culturii:

– Organizarea unei mese rotunde în cadrul Cenaclului literar cu tema: Vorbe din suflet despre Crăciun!; – Vizionarea unor materiale informative despre sărbătorile religioase din această perioadă sau semnificaţia obiceiurilor de iarnă şi a unui film de desen animat; – Organizarea unei expoziţii „Sclipiri de poveste pentru Crăciun”, în Clubul mare al unităţii cu obiecte realizate de persoanele private de libertate din cadrul Cercului de arte plastice Nicolae Grigorescu; – Redactarea unui număr special al revistei „NOI”, dedicat Sărbătorilor de Iarnă; – Organizarea unor concursuri cu tematică specifică: Naşterea Domnului, la care va avea posibilitatea să participe întreg efectivul de persoane private de libertate în cadrul programului Activ club; – Realizarea unei diaporame digitale de către Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, cu cele mai estetice lucrări realizate de persoanele private de libertate. Prezentarea diaporamei digitale persoanelor private de libertate se va realiza în perioada 20 – 30 decembrie 2011.

Activităţi caritabile/de voluntariat:

CAMPANIA: „MAGIA DARURILOR”

– Organizarea unor acţiuni cu scop caritabil, în vederea sprijinirii unor persoane cu nevoi speciale, din comunitate; Oferirea unor cadouri unui număr de 5 copii orfani în cadrul spectacolului umanitar organizat, în data de 14 decembrie la Clubul Studenţilor din Târgovişte, de Centrul Europe Direct Târgovişte.

Activităţi artistice:

– Organizarea unui program artistic de colinde: „Sufletul nostru cântă colinda de Crăciun! ” Organizarea unei şedinţe în cadrul Cenaclului literar Nichita Stănescu cu tematică specifică: „ Crăciunul cu suflet de poveste”.

Activităţi ocupaţionale:

Organizarea unor ateliere ocupaţionale în cadrul cărora persoanele private de libertate minore vor confecţiona diferite obiecte artizanale sub îndrumarea persoanelor private de libertate care fac parte din Cercul de arte plastice Nicolae Grigorescu.

Activităţi în comunitate:

– Susţinerea unor manifestări cultural-artistice de către persoanele private de libertate; – Organizarea la nivel local a unei expoziţii cu obiecte realizate de persoanele private de libertate la Expoziţia pemanentă din cadrul Casei memoriale a marelui dramaturg I.L. Caragiale: „Un Crăciun pentru fiecare!” Participarea la expoziţia regională organizată de Penitenciarul Colibaşi cu obiecte realizate de persoanele private de libertate în cadrul cercului de arte plastice.

Activităţi moral-religioase:

– Informarea persoanelor private de libertate în legătură cu principalele sărbători religioase din această perioadă şi a semnificaţiei acestora; – Organizarea slujbelor religioase specifice acestei perioade; Desfăşurarea celorlalte activităţi specifice acestei perioade (spovedanie, confesiune, împărtăşanie, slujbele de liturhie, susţinute de preotul capelan şi ceilalţi preoţi colaboratori ai celorlalte culte).

Pomul de Crăciun:

Împodobirea bradului de Crăciun de către persoanele private de libertate

Scopul acestor activități este de a valorifica, respecta, promova și transmite tradiția și obiceiurilor populare româneşti în rândul persoanelor private de libertate custodiate de unitatea noastră.

Obiectivele acțiunilor prilejuite de Sărbătorile de Iarna sunt de a informa persoanele private de libertate despre semnificaţia şi importanţa Sărbătorilor de Iarnă, promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor populare româneşti, dezvoltarea unei atitudini proactive faţă de activitatea de voluntariat și dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu partenerii externi din comunitate care pot sprijini procesul de reinserţie socială a persoanelor custodiate

Inspector de penitenciare Larisa Pană

Purtător de cuvânt

Penitenciarul Mărgineni

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial