“Astăzi, în ziua în care prefectul judeţului Dâmboviţa a semnat la ordin politic decizia suspendării mele din funcţie, vreau să vă asigur că nu abandonez lupta.
Vă spun că rămânem împreună să reconstruim Târgoviştea, aşa cum fac de şase ani,
Este o evoluţie pe care o aşteptam, având în vedere că Victor Sanda şi Antonel Jijie au făcut toate manevrele posibile pentru a bloca proiectele oraşului.
Ani de zile, prefectura a făcut tot posibilul ca Târgoviştea sa nu beneficieze de investiţiile necesare.
Nu voi înţelege niciodată invidia şi răutatea lui Victor Sanda şi a lui Antonel Jijie, dar vă spun că planul lor, pe termen lung, nu va reuşi.
Niciuna din manevrele acestora nu m-au împiedicat să demarez proiectele pe care le-am făcut şi le-am început în Târgovişte.
Nici această manevră, josnică, nu mă va împiedica să duc la bun sfârşit toate proiectele pe care le-am început şi care vor transforma Târgoviştea într-un oraş european.
Oraşul nostru se schimbă în bine.
Vă garantez că voi duce la îndeplinire toate proiectele, indiferent de câte piedici vor încerca adversarii mei politici să mi le pună.
Indiferent de grupuri de interese din spatele semnatarilor ordinului de suspendare a mea din funcţie.
Vă anunţ că mâine o să atac în instanţă ordinul mârşav al prefectului.
Voi candida ca la alegerile care se vor organiza ca primar independent.
Voi rămâne alături de Târgovişte şi de târgovişteni până în 2016!”, a precizat Gabriel Boriga.