29 martie 2024

Decizii de ULTIMĂ ORĂ despre drumurile din Dâmbovița!

acctren040515-2Comunicat de presă

 

Urmare a discuțiilor pe care Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, și Prefectul Județului Dâmbovița, Ioan Marinescu, le-au avut cu Premierul României, Victor Ponta, cu ocazia vizitei efectuate în județul nostru, în data de 9 mai 2015, Prim-Ministrul României le-a solicitat Ministrului Transporturilor și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale să ia măsurile necesare pentru rezolvarea problemelor existente pe mai multe drumuri naționale, astfel:

  1. Pentru podul de la Viișoara, pe DN 72, afectat de calamități, acesta a fost cuprins în programul de achiziții, urmând a se aplica o procedură de urgență pentru realizarea documentației tehnico – economice și a lucrărilor de punere în siguranță a obiectivului. Data estimată de începere a lucrărilor este 15 iunie 2015.
  2. Pentru podul de la Pucioasa peste Bizdidel, pe DN 71, a cărui infrastructură este de asemenea afectată, acesta aflându-se în aceeași situație ca și cel de la Viișoara, data estimată de începere a lucrărilor este tot 15 iunie 2015.

O veste bună pentru dâmbovițeni vine pentru obiectivul de investiții ”Lărgire la 4 benzi DN 7 Bâldana  – Titu km 30+90 – km 52+350”, publicat în SEAP pentru contractarea lucrărilor, prin anunțul de participare numărul 159462/13.05.2015, valoarea estimată a contractului fiind de 209.093.610 lei (fără TVA), cu o durată de execuție de 60 luni de la data atribuirii contractului.

Toate aceste obiective de investiții, ce urmează a fi realizate în județul Dâmbovița, sunt o dovadă a faptului că orice vizită a Premierului României, Victor Ponta, sau a altor reprezentanți ai Guvernului s-a concretizat prin rezultate benefice pentru județ.

 

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial