3 mai 2024
DE SUFLET! „Întru El era viaţă şi viaţa                                                                     era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi  întunericul nu a cuprins-o”

DE SUFLET! „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”

† NIFON PRIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ŞI TUTUROR CREDINCIOŞILOR DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI,

HAR, PACE ŞI AJUTOR DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE ŞI PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂŢIŞARE

„Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5).

Iubiţi slujitori ai altarelor şi binecredincioşi creştini,

Creştinătatea de pretutindeni aşteaptă sărbătoarea Naşterii Domnului, în fiecare an, ca pe o împlinire unică, mântuitoare şi aducătoare de lumină, bucurie, înnoire şi sfinţenie. Cuvintele proorocului Isaia, cel care a descris ca un martor „plinirea vremii” Naşterii după trup a Domnului Iisus Hristos, arătând în ce fel „poporul cel ce locuia întru întuneric a văzut lumină mare” (Isaia 9, 1) şi în ce chip a avut loc această „luminare a neamurilor” (Isaia 42, 6), dobândesc o nouă strălucire şi actualitate, cu fiecare prăznuire a acestei mari sărbători a Crăciunului.

Cântările slujbelor de Crăciun adeveresc faptul că Întruparea Fiului lui Dumnezeu a adus în lume cunoaşterea adevărului dumnezeiesc. Negura necunoaşterii s-a risipit, căci a apărut lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Cel ce a adus această lumină este Însuşi Hristos Domnul, Care a spus despre Sine: „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12).

Iubiţi fii sufleteşti,

De fiecare dată când serbăm Naşterea Domnului, mintea şi inima noastră sunt cuprinse de evlavie şi de uimire în faţa minunii care s-a întâmplat în Betleem; de adâncă recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi de Maica Domnului, prin care ne-a venit această mare şi negrăită bucurie a luminării şi mântuirii noastre. Naşterea Domnului este, cu adevărat, minunea prin care s-a arătat iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de oameni. Oceanul iubirii şi înţelepciunii dumnezeieşti a ales calea smereniei, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7), ca să elibereze pe om din robia păcatului şi a întunericului şi să-l facă „să dobândească viaţa veşnică” (I Timotei 6, 19).

Dacă privim icoana Naşterii Domnului vom vedea două realităţi: una dumnezeiască şi alta omenească, una cerească (se aude corul îngerilor cu o cântare nemaiauzită până atunci, în care invitaţia de preamărire a lui Dumnezeu se uneşte cu mesajul păcii şi iubirii) şi una pământească (un staul friguros, în care se adăposteau vitele; o maică îngrijorată, care nu găsise adăpost pentru Unicul său Fiu, despre care ştia de la înger că este de la Duhul Sfânt. Era, într-un fel, faţa unei omeniri sărăcite în duh, apăsată de atâtea lipsuri, fără niciun orizont spiritual). E ca într-un cântec, în care pe portativul de sus sunt notele sublime ale dumnezeirii lui Iisus, iar pe notele portativului de jos, firea Lui omenească, într-un cadru de adâncă smerenie. Altfel spus, avem aici cerul şi pământul, care s-au unit într-o simfonie unică, preamărind pe Hristos, în care Dumnezeu şi omul au devenit una pentru a înfrumuseţa viaţa, prin lumina Pruncului dumnezeiesc întrupat. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut asemenea nouă, în afară de păcat, dar a rămas Dumnezeu.

În noaptea sfântă a Naşterii, păstorii I S-au închinat ca unui Mântuitor, magii I-au adus daruri ca unui Împărat. Aici este minunea negrăită, lumina cunoştinţei, bucuria şi certitudinea că Dumnezeu nu a lăsat lumea la voia întâmplării după ce a creat-o, ci a izbăvit-o prin Fiului Său şi o conduce spre desăvârşire prin Duhul Sfânt.

Mărturiile din Sfânta Scriptură sunt nenumărate despre dumnezeirea lui Iisus. Dumnezeu-Tatăl iubeşte pe Fiul, căci „I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 9-11). Aceasta este şi mărturia apostolilor Bisericii despre Iisus.

Prin Naşterea Sa mai presus de fire, prin viaţa fără de prihană, prin minunile pe care le-a săvârşit, prin învăţătura Sa sfântă, prin marea Sa iubire faţă de oameni, prin Jertfa de pe Cruce, prin Învierea şi Înălţarea la cer, El a arătat că este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, aşa cum mărturisim în Simbolul de Credinţă.

Acesta este marele dar al Crăciunului: Dumnezeu a venit să ne mântuiască prin Fiul Său, Care este lumina şi viaţa oamenilor şi a întregii creaţii. Mântuitorul Însuşi a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Aşadar, Sărbătoarea Crăciunului este sărbătoarea luminii şi a vieţii celei noi în Hristos.

Dreptmăritori creştini, Aşa cum strămoşii dinaintea Întrupării Domnului aşteptau venirea lui Mesia, tot aşa şi noi, cu fior sfânt, ne pregătim să întâmpinăm marea sărbătoare a Crăciunului, apropiindu-ne de lumina peşterii Betleemului şi a sfintelor noastre altare străbune, spre a-L primi pe Pruncul Iisus în sălaşul inimilor. Precum lumina soarelui risipeşte întunericul, tot astfel numai lumina lui Hristos spulberă noianul păcatelor şi al dezorientării în viaţă. Numai Cuvântul întrupat, „întru Care era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4), avea să aducă pe pământ lumina, iar, în sufletele oamenilor, aflaţi în zbuciumul întunericului, avea să imprime adevăratul sens al vieţii. Naşterea Domnului revarsă în lume, prin harul dumnezeiesc, starea de bucurie şi de înnoire, nu numai pentru noi, dar şi pentru întreaga creaţie.

Viaţa este darul cel mai sfânt oferit de Dumnezeu, din a Sa nesfârşită iubire, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Dar, prin căderea în păcat, prin voie liberă, omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, Izvorul vieţii, şi s-a limitat la o viaţă pur pământească, biologică. Uitând de Dumnezeu şi negându-L în nebunia sa, cum spune psalmistul David (Psalmul 13, 1), omul devine răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi duşman al aproapelui său. Cel fără de Dumnezeu abuzează de toate bunurile din lume, batjocorind chiar creaţia, opera lui Dumnezeu. Considerând viaţa ca pe un bun propriu, dispune de ea după bunul său plac. Orbit de puterea sa aparentă, generată şi alimentată de luciferica sa mândrie, care l-a îndepărtat de Dumnezeu, se răzbună în fel şi chip pe aproapele său, luându-i, adesea, chiar viaţa.

Datorită acestor manifestări ale întunericului, omenirea are nevoie mereu să-L redescopere pe Dumnezeu şi să restabilească comuniunea plenară cu El. Iar, sărbătoarea Crăciunului este ziua în care Dumnezeu vine la noi, restabilind această comuniune în har, lumină şi adevăr: „Căci aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Iubiţi credincioşi,

Pentru dăinuirea în lume a darului sfânt al vieţii, Dumnezeu Şi-a asociat omul, datorită nesfârşitei Sale iubiri pentru făptura mâinilor Sale. Încă de la creaţie, Dumnezeu a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facere 1, 28). Naşterea de prunci este, deci, darul lui Dumnezeu. În înţelepciunea Sa, El împărtăşeşte oamenilor, după a Sa voie şi ştiinţă, acest dar, pentru că El singur este Cauza, Izvorul şi Dătătorul vieţii. După învăţătura Bisericii, naşterea de prunci este o binecuvântare.

La plinirea vremii, Dumnezeu Îşi realizează, pe pământ, planul Său, tot prin asocierea unui om, a celei mai gingaşe şi curate fiinţe pe care a plămădit-o neamul omenesc: Sfânta Fecioară Maria. Răspunzând îngerului cu bucurie: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38), Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea şi puterea Celui Prea Înalt a umbrit-o şi ea a aflat har, din acea clipă, de a naşte Fiu şi de a fi altar purtător de viaţă.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Să ne amintim cu convingere că Naşterea după trup a Domnului Hristos sau Întruparea Cuvântului constituie centrul istoriei, înseamnă începutul unei noi epoci. Pentru Sfântul Apostol Pavel, ca şi pentru concepţia creştină autentică, momentul venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu este centrul temporal al tuturor celorlalte evenimente istorice. Trecutul şi viitorul primesc sens numai în lumina acestui eveniment unic şi irepetabil. Este evenimentul sublim al mântuirii noastre, care luminează viaţa noastră prin credinţa şi dragostea în Hristos.

Să întâmpinăm sărbătoarea Naşterii Domnului cu dorinţa sfântă ca vieţile noastre să se lumineze, pentru ca fiecare dintre noi să devină un Betleem, în care să Se nască Hristos cu frumuseţea învăţăturii Sale şi cu puterea harică a credinţei şi dragostei creştine. Iar, eliberarea de păcat, pe care ne-o dă Domnul Hristos, prin Biserică, ne dă puterea de a-i ierta pe semenii noştri, de a-i iubi, de a-i ajuta şi de a nu răspunde la rău cu rău, „ci de a birui răul cu binele” (Romani 12, 21).

Mulţumim lui Dumnezeu pentru luminarea vieţii noastre, prin lumina şi bucuria Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Îi mulţumim, de asemenea, pentru binefacerile Sale arătate în cursul anului 2012, când, la 11 august, în prezenţa miilor de pelerini, am prezentat românilor şi culturii noastre naţionale ediţia jubiliară a Tetraevangheliarului lui Macarie, la 500 de ani de la tipărirea sa, aici, la Târgovişte.

De asemenea, Arhiepiscopia noastră a omagiat istoria şi spiritualitatea noastră românească, prin tipărirea unor cărţi dedicate unor personalităţi, care au marcat, aici, în vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti, cultura şi propăşirea spirituală în duhul Ortodoxiei noastre: „În slujba Bisericii şi a Neamului Românesc”, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Neagoe Basarab; „Ctitor de spiritualitate, cultură şi limbă românească”, la împlinirea a 380 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Voievodului Matei Basarab şi „Marea Pravilă a unităţii de credinţă şi de neam”, cu ocazia împlinirii a 360 de ani de la tipărirea, la Târgovişte, a Îndreptării Legii.

Cu aceste gânduri, pe care vi le împărtăşesc cu toată dragostea de arhipăstor al vostru, vă îmbrăţişez, în acest zile de Crăciun, preoţi şi credincioşi, tineri şi vârstnici, dorindu-vă să petreceţi sărbătorile Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei, cu sănătate, credinţă, speranţă şi bucurii binecuvântate.

Al vostru arhipăstor, către Hristos rugător, pentru tot binele vostru sufletesc şi trupesc,

† N I F O N

Arhiepiscop şi Mitropolit

Târgovişte

25 decembrie 2012

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial