mie. dec. 25th, 2024

isudb„Am avut două etape de lucrări, etapa I a fost finalizată la sfârşitul anului trecut şi are o valoare de 1.550.950 lei, iar etapa a II-a are o valoare de 2.614.645 lei, din care până acum, prin buget, am alocat suma de 2 milioane lei, avem de alocat încă 549.000 lei, lucru pe care o să-l facem fie la rectificare dacă onor Guvernul României ne va acorda ceva în plus, dacă nu, suma va fi prinsă în bugetul anului viitor şi vom face plăţile pentru lucrări în lunile ianuarie şi februarie 2017.

Centrul acesta este obligaţie asumată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa la momentul când am primit cele 26,5 hectare de la Ministerul de Interne. Centrul trebuie terminat în luna aprilie 2017, este termenul maxim, pentru că altfel pierdem terenul.

Din discuţiile pe care le-am avut cu constructorul şi am reafirmat astăzi, 8 noiembrie 2016, eu doresc ca acest Centru să-l inaugurez, în ciuda liberalilor, pe data de 1 decembrie 2016, ca să marcăm Ziua Naţională a României cu un «cadou» făcut judeţului Dâmboviţa, aşa cum am făcut în ultimii ani.

Tot în cinstea Zilei Naţionale am finalizat Spitalul Judeţean, aşa cum am făcut în ultimii ani, tot în cinstea Zilei Naţionale am inaugurat Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar anul trecut, în cinstea Zilei Naţionale, am finalizat Palatul Brâncovenesc de la Potlogi. Eu am o anumită simbolistică naţională la care ţin foarte mult. Constructorului nu-i convine nimic din ce îi spun eu, dar sigur se va conforma, pentru că altfel vom intra în conflict.

Le-am cerut să lucreze în două schimburi, ca să putem să finalizăm la timp obiectivul de investiţii.

Lucrările din etapa a II-a sunt executate aproape 50%, sunt destul de întârziate, dar cu toate acestea vom termina la 1 decembrie, dacă nu se va întâmpla aşa, o să aplic sancţiuni. Partea de dotare cade în sarcina Ministerului de Interne. Noi am făcut demersuri nenumărate în ultimul an, din păcate fără prea multe răspunsuri…”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.