Joi, 31 august 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, s-a desfășurat, la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane cu handicap (Azilul de bătrâni) Pucioasa, o acțiune filantropică cu participarea parohiilor Runcu I, Săteni, Șerbănești și Gura-Vulcănii, în cadrul cărei au fost oferite produse igienico-sanitare și alimentare.
Acțiune săptămânală a Arhiepiscopiei Târgoviștei de sprijinire a centrelor sociale din județul Dâmbovița, aceasta reprezintă o inițiativă a Înaltpreasfinției Sale cu scopul oferirii de ajutor concret, dar și pentru a îndemna și pe alții să urmeze aceste exemple.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI