Pentru Daniel Natea a sosit vremea participării la primul Campionat Mondial de judo destinat seniorilor. Sportivul de la CSA Târgovişte va lua duminică drumul Rusiei pentru a fi prezent la marea întrecere de la Chelyabinsk, din perioada 25-30 august.
Pregătirea centralizată efectuată în Poiana Braşov, timp de aproape şase săptămâni, în duce pe judoka clubului dâmboviţean să fie încrezător că poate îndeplini obiectivele stabilite la puternicul concurs.
Elevul lui Iulian Crăciun va concura la Mondialul rusesc la întrecerea destinată categoriei +100 de kilograme. Pe suprafaţa de tatami de la Chelyabinsk, Natea îşi doreşte să aibă parte de cele mai bune evoluţii, dar şi o clasare în primele şapte locuri.
Pregătit din toate punctele de vedere
Cu două zile înainte de plecarea spre localitatea rusească, Natea consideră că este pregătit din toate punctele de vedere pentru duelurile care vor urma, dar în acelaşi timp, îşi doreşte să aibă parte de un adversar ceva mai uşor în primul tur.
De asemenea, acesta transmite că nu are prea multe emoţii, după ce, pe mulţi dintre concurenţi i-a întâlnit în Openuri şi în Grand Prix-uri, de-alungul anului. „Sunt pregătit pentru acest Mondial şi am încredere că voi avea parte de cele mai bune evoluţii.
Prea multe emoţii nu am pentru că îi cunosc pe majoritatea participanţilor, după ce i-am întâlnit la diferite concursuri.
Antrenamentele efectuate în cantonamentul centralizat m-au făcut să devin mai puternic şi mai încrezător în şansele mele de reuşită. Sper să am parte de o tragere bună, pentru a începe în forţă meciurile din Rusia. La acest Mondial vizez evoluţii cât mai bune şi un loc în primii şapte. La cum m-am pregătit în ultima perioadă cred că pot reuşi o clasare în primele şapte locuri. Aş vrea totuşi ca în prima fază a competiţiei să dau peste un adversar facil, pentru a putea să-mi intru repede în mână. Pentru mine, visul participării la un CM de seniori a devenit realitate”, a mărturisit Daniel Natea.
„Nu va fi nici o surpriză dacă termină pe podium”
Încrezător în şansele de reuşită ale sportivului sibian la marea competiţie se arată şi antrenorul său Iulian Crăciun. Tehnicianul crede că Natea va reuşi o figură cât mai frumoasă împotriva celor mai puternici judoka din lume. „Am mare încredere în Daniel că va ieşi cu fruntea sus din această întrecere. În cele 40 de zile petrecute în cantonamentul din Poiană, pe Natea l-au caracterizat doar seriozitatea, bunul simţ, disciplina şi munca extenuantă. Cu siguranţă el va avea parte de o comportare mai mult decât bună la Chelyabinsk.
La acest Mondial ne dorim o poziţionare în primele şapte locuri, dar pentru mine nu va fi nici o surpriză dacă va reuşi şi o clasare pe podium. Dacă va avea parte de o tragere bună, Natea poate atinge o performanţă remarcabilă”, a spus antrenorul secţiei de judo de la CSA Târgovişte. Daniel Natea îşi va afla adversarul din primul tur duminică, zi în care va avea loc tragerea la sorţi.
De asemenea, primul meci îl va susţine la sfârşitul săptămânii viitoare, când se vor desfăşura întreceriile din cadrul categoriilor grele.