3 mai 2024

Dâmboviţeni violenţi, reţinuţi după ce au furat dintr-o locomotivă!

hoticPatru infracţiuni, reţinute în sarcina unor bărbaţi

Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în colaborare cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii la domiciliile a trei persoane, bănuite de comiterea infracţiunii de furt calificat.

În sarcina bărbaţilor, cu vârste cuprinse între 32 şi 45 de ani, s-a reţinut că în perioada martie-aprilie a.c., ar fi sustras combustibil dintr-o locomotivă, ocazie cu care ar fi ameninţat cu acte de violenţă un trecător.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit la domiciliul bărbatului de 40 de ani, din localitatea Sălcioara,  4 arme letale de vânătoare, din care una era deţinută fără drept, iar celelalte 3 nu erau depozitate şi asigurate în conformitate cu prevederile legale.

Acesta a fost sancţionat contravenţional potrivit Legii 295/2004, cu amendă în valoare de 5000 de lei.

De asemenea, s-a stabilit faptul că la domiciliul altui bărbat, funcţiona un centru de colectare materiale feroase şi neferoase, iar pentru o parte dintre deşeuri  administratorul societăţii nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, tâlhărie, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi evaziune fiscală.

Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore urmând ca pe parcursul acestei zile să fie
prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de aresatre preventivă.

La activităţi, au participat şi efective din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

inesacDoi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii dâmboviţeni pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au oprit pentru control, pe raza localităţii, un autoturism condus de numitul S.S., de 30 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul avea exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată.

Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influenţa băuturilor alcoolice”.

De asemenea, un conducător auto, de 58 de ani, din municipiul Moreni, este cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” , după ce a fost depistat conducând un autoturism pe raza localităţii, deşi nu mai avea acest drept.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial