mie. dec. 25th, 2024

biciclist2_000000Poliţia dâmboviţeană atrage atenţia conducătorilor auto:

Bicicliştii trebuie protejaţi în trafic ! Respectaţi-i atât pentru siguranţa lor cât şi a dumneavoastră!

Totodată, le recomandăm celor care se deplasează cu bicicleta să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie pentru a reduce gradul de implicare în accidente de circulaţie.

În perioada 31 august-06 septembrie a.c., pe raza judeţului Dâmboviţa au fost înregistrate şase accidente rutiere produse ca urmare abaterilor comise de biciclişti.

Dintre acestea, două au fost grave şi au avut drept consecinţă rănirea gravă a două persoane şi rănirea uşoară a unei persoane.

În ceea ce priveşte cele patru accidente uşoare, acestea s-au soldat cu rănirea uşoară a patru persoane.

Pentru a nu fi implicaţi în evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă bicicliştilor:

Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul!

Circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul!

Nu circulaţi cu bicicleta dacă aţi consumat alcool sau substanţe interzise!

Nu transportaţi pe bicicletă alte persoane sau bagaje voluminoase care vă pot dezechilibra!

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor care au acest drept!

La schimbarea direcţiei de deplasare, chiar daca aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

Este recomandat să purtaţi o cască de protecţie omologată!

De asemenea, pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare alba sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare)!

Poliţiştii susţin mişcarea în aer liber şi urează bicicliştilor călătorii plăcute, în siguranţă!