7 mai 2024
Dâmboviţa – Nouă accidente, trei răniţi grav!

Dâmboviţa – Nouă accidente, trei răniţi grav!

crimama4Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa recomandă:

ALEGE VIAŢA! RESPECTĂ REGULILE DE CIRCULAŢIE !

În perioada 09-15 februarie a.c., pe raza judeţului, au fost înregistrate 9 accidente rutiere, dintre care trei au fost grave şi au avut drept consecinţă rănirea a trei persoane.

Dintre acestea, două s-au produs pe fondul indisciplinei pietonale, iar unul ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie de către căruţaşi.

Accidentele uşoare s-au soldat cu vătămarea corporală a 10 persoane, cele mai multe dintre acestea având ca şi cauze de producere abaterile comise de către pietoni ori biciclişti, precum şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.

Zilnic, poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, obiectivul principal fiind salvarea de vieți.

În cadrul acţiunilor, au fost aplicate 1475 de sancţiuni contravenţionale, din care 836 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 297 pentru neportul centurii de siguranţă şi a sistemelor de retenţie omologate şi 30 pentru utilzarea telefonului mobil fără a avea activ sistemul „handsfree”.

Atenţia poliţiştilor s-a îndreptat şi către celelalte categorii de participanţi la trafic, astfel fiind sancţionaţi 219 pietoni, 57 de biciclişti şi 18 conducători de atelaje hipo, ca urmare a abaterilor comise.

Stimaţi conducători auto,

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, evitând depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase.

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

-Acordaţi atenţie deosebită pietonilor!

Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!

Totodată, poliţiştii rutieri recomandă pietonilor:

-să se angajeze în traversarea străzii doar prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, numai după o temeinică asigurare;

-să evite deplasările pe partea carosabilă, iar atunci când sunt nevoiţi să o facă, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial