2 mai 2024

Dâmboviţa – Echipajele de poliție patrulează în jurul școlilor

elevipolSiguranţa în şcoli, o prioritate a poliţiei dâmboviţene!

Siguranţa în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ constituie una dintre priorităţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.

Astfel, în prima lună a anului şcolar 2016/2017, poliţiştii au desfăşurat 470 de activităţi preventive pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ precum şi prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor.

Din totalul acestora, 375 au constat în întâlniri interactive cu elevii, cadrele didactice şi părinţii, iar 51 au fost pe linia combaterii absenteismului şcolar.

În sfera activităţilor educative s-au înscris şi cele 44 de acţiuni ale poliţiştilor rutieri, prin intermediul cărora elevii au avut posibilitatea transpunerii în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice.

Unităţile de învăţământ, şcolile şi liceele din judeţ au fost incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, asigurându-se supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.

În fiecare zi, patrulele de ordine publică au fost prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care s-au efectuat intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

De asemenea, au fost efectuate patrulări şi în perioadele când elevii nu au avut cursuri, întrucât multe dintre unităţile şcolare deţin terenuri de sport, frecventate adesea de copii.

Totodată, poliţiştii de la ordine publică au desfăşurat acţiuni pe linie de pază conform Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, prin care s-au urmărit verificarea modului de asigurare a accesului în unităţile de învăţământ şi a pazei sediilor, determinarea factorilor de conducere pentru instituirea unei forme de pază prevăzută de lege, precum şi acordarea sprijinului de specialitate necesar în organizarea pazei şi funcţionarea sistemelor tehnice de alarmare.

Având în vedere neregulile descoperite în cadrul acţiunilor, au fost aplicate 150 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 123 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 şi 27 la O.U.G 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În ceea ce priveşte infracţionalitatea, în perioada de referinţă au fost înregistrate 4 infracţiuni, cu 33.33% mai puțin față de luna septembrie a anului trecut.

Dintre acestea, două au fost comise în unităţile de învăţământ din mediul urban şi două în cele din mediul rural.

Poliţia dâmboviţeană atrage atenţia elevilor cu privire la importanţa adoptării unui comportament responsabil pentru a preveni implicarea în evenimente negative.

 

 

 

 

   

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial