7 infracțiuni și peste 700 de sancțiuni contravenționale sunt câteva din rezultatele obținute de polițiștii dâmbovițeni în urma unei razii organizate în cursul nopții trecute.
În cursul nopții de 28 spre 29 aprilie a.c., aproape 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, dintre care 134 de la ordine publică, 22 de la rutieră, 15 de la investigații criminale, 5 de la structura de arme, explozivi și substanțe periculoase și 5 de la investigarea criminalității economice, sprijiniți de polițiști criminaliști, au organizat o razie pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale.
În cadrul activităților din teren, au fost instituite 20 de filtre, fiind controlate 611 autovehicule și legitimate 871 de persoane.
De asemenea, au fost efectuate verificări și la 52 de societăți comerciale.
Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 738 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 133.000 de lei, au confiscat bunuri în cuantum total de 6.335 de lei, au reținut 8 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Din totalul amenzilor aplicate, 125 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 23 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 9 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și 3 pentru delicte silvice.
Cele mai multe sancțiuni contravenționale, 525, au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G 195/2002.
Dintre cele 8 permise de conducere reținute, două au fost pentru consum de alcool și unul pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h.
Totodată, polițiștii au constatat 7 infracțiuni, dintre care una de evaziune fiscală și 6 contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Exemplu:
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din Moreni, poliţiştii au stabilit că, în cursul anului 2018, administratorul acesteia ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de mărfuri, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor aferente.
Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este de 350.000 de lei.