3 mai 2024

Dâmbovița – Ce nereguli s-au înregistrat în minivacanța de Rusalii!

motoÎN MINIVACANȚĂ, POLIȚIA DÂMBOVIȚEANĂ

A FOST LA DATORIE

Poliţiştii dâmbovițeni au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel încât cetățenii să petreacă în liniște minivacanța de 1 Iunie și Rusalii.

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița este permanent la datorie, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului cetățenilor, precum şi pentru un trafic rutier în siguranță.

Astfel, în perioada 1 – 5 iunie a.c., poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea criminalității economice, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat peste 30 de acțiuni, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 106 infracţiuni.

Dintre acestea, 15 fapte au fost constatate în flagrant.

În urma activităților de investigații desfășurate, a fost depistată o persoană urmărită în temeiul legii.

De asemenea, au fost aplicate 1.282 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare se ridică la 333.835 de lei și au fost confiscate bunuri în cuantum de 1.500 de lei.

Din totalul amenzilor, 223 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 1.036 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 6 pentru consum de alcool la volan şi 447 pentru conducere cu viteză excesivă.

Totodată, au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 46 de permise de conducere, dintre care 10 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 19 pentru viteză excesivă.

De asemenea, poliţiştii au intervenit la 202 solicitări venite din partea cetățenilor, 133 fiind sesizate prin intermediul serviciului 112.

moto1Acțiune a polițiștilor rutieri

Ieri, 05 iunie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier și cei de la formațiunile de profil din județ au acționat pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație, în vederea prevenirii accidentelor de circulație.

În cadrul acțiunii, poliţiştii au constatat 8 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și au aplicat 482 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 138.910 lei.

Dintre acestea, 181 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 98 pentru neportul centurii de siguranţă, 3 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și 3 pentru depășiri neregulamentare, restul fiind pentru alte abateri la regimul rutier.

De asemenea, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

Atenția polițiștilor s-a îndreptat și către abaterile celorlalte categorii de participanți la trafic, fiind amendați 42 de bicicliști și pietoni.

Totodată, au fost reținute 18 permise de conducere, dintre care 8 pentru consum de alcool, 5 pentru viteză excesivă și 3 pentru depășiri neregulamentare și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

sech3Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, cercetate de poliţiştii rutieri

Ieri, 05 iunie, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 18 ani, din Cândești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Din cercetări, a reieșit că autovehiculul i-a fost încredinţat pentru a fi condus pe drumul public, de către proprietar, un bărbat de 52 de ani, care cunoştea faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere.

De asemenea, un bărbat este cercetat de polițiștii din Găești după ce a fost depistat conducând un autoturism radiat din circulație.

Totodată, alți doi bărbați au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme pe raza județului, deși nu posedau permis de conducere, ori aveau permisul de conducere anulat.

Pe numele celor cinci, au fost întocmite dosare penale pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Poliţia rutieră vă recomandă:

www.mariusbuga.ro_images_alcooliciALEGE VIAŢA! Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

În zilele de 04 și 05 iunie a.c., poliţiştii rutieri au depistat șase bărbaţi în timp ce conduceau autoturisme pe raza județului Dâmbovița, deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, aceştia au prezentat alcoolemii cuprinse între 0.50 și 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei în cauză au fost transportaţi la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Pe numele lor, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.

Stimaţi conducători auto,

Poliţia rutieră vă reaminteşte că şofatul este incompatibil cu alcool, acesta reprezentând una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, vă informăm că în situaţia în care persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

Pe timpul cercetării penale permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

 

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial