8 mai 2024

LE-A DĂUNAT GRAV! Ţigări moldoveneşti în rafturile româneşti!

Rezultatele acţiunilor desfăşurate de poliţiştii dâmboviţeni În ziua de 27 mai 2010, lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti şi ai posturilor de poliţie arondate au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării legislaţiei privind comercializarea produselor accizabile, în special a celor din tutun, pe raza oraşului şi a celor 19 comune. Cu această ocazie, au fost verificaţi 57 de agenţi economici, 102 persoane au fost legitimate, iar 21 de autoturisme au fost controlate. Au fost constatate 4 infracţiuni, din care două la Legea 241/2005 (art. 9 lit. b) şi două privind nerespectarea regimului circulaţiei rutiere. În total, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale din care 4 la Legea 12/1990 în valoare de 6.000 de lei şi două la OUG 195/2002 în valoare de 450 de lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 830 de pachete de ţigări (16.600 de fire de ţigarete) care nu aveau aplicate timbre fiscale în conformitate cu legislaţia din Românie. Exemple: 1. În comuna Cobia, satul Mislea, la sediul unei societăţi comerciale, a fost găsită expusă spre comercializare cantitatea de 601 de pachete de ţigări de diverse mărci, care aveau aplicate timbre cu inscripţia ţărilor Republica Moldova şi Ucraina. 2. În comuna Morteni, la sediul unei societăţi comerciale, a fost găsită expusă spre comercializare cantitatea de 170 de pachete de ţigări de diverse mărci, care aveau aplicate timbre cu inscripţia Republicii Moldova. Pe numele celor doi administratori au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propusă soluţie legală parchetului. 3. Pe DC 72, pe raza comunei Mogoşani, a fost depistat M. Marinică, de 30 de ani, domiciliat în localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 86 alin. 1 şi 87 alin. 1 din OUG 195/2002. Poliţiştii dâmboviţeni vor continua şi în perioada următoare desfăşurarea acestui gen de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală sau contravenţională şi pentru descurajarea elementului infracţional. Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial