110 conducători auto, depistaţi în timp ce conduceau cu viteză excesivă
Poliţiştii de la rutieră au continuat să acţioneze pentru depistarea şi sancţionarea promptă a participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulaţie.
Acţiunea a vizat în special conducătorii auto care rulează cu viteză excesivă.
Astfel, în cadrul activităţii poliţiştii au constatat 2 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi au aplicat 172 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 110 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 20.000 de lei.
Totodată, poliţiştii au reţinut şi 2 permise de conducere, din care unul pentru consum de alcool.
Poliţia dâmboviţeană reaminteşte conducătorilor auto că depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, se sancţionează de prevederile O.U.G. 195/2002, astfel:
-
Depăşirea cu 10-20 Km/h constituie contravenţie şi se sancţionează cu 2-3 puncte amendă1 şi 2 puncte penalizare;
-
Depăşirea cu 21-30 Km/h constituie contravenţie şi se sancţionează cu 4-5 puncte amendă şi 3 puncte penalizare;
-
Depăşirea cu 31-40 Km/h constituie contravenţie şi se sancţionează cu 6-8 puncte amendă şi 4 puncte penalizare;
-
Depăşirea cu 41-50 Km/h constituie contravenţie şi se sancţionează cu 9-20 puncte amendă şi 6 puncte penalizare;
-
Depăşirea cu mai mult de 50 Km/h a vitezei maxime admise, constituie contravenţie şi se sancţionează cu 9-20 puncte amendă şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.