20 aprilie 2024

Dâmboviţa – 10 accidente de circulaţie! Trei oameni, răniţi grav!

amore4Având în vedere faptul că săptămâna trecută nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa în accidentele de circulaţie produse pe drumurile din judeţul Dâmboviţa, poliţiştii mulțumesc participanţilor la trafic care au înțeles să respecte normele rutiere. De asemenea, le recomandăm conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranţa lor, cât şi a celorlalţi.

În perioada 01-07 iunie a.c., pe raza judeţului, au fost înregistrate 10 accidente rutiere, dintre care trei au fost grave şi a avut drept consecinţă rănirea gravă a trei persoane şi rănirea uşoară a altor patru. Accidentele uşoare s-au soldat cu vătămarea corporală a nouă persoane.

Patru dintre accidentele de circulaţie s-au produs pe fondul neacordării priorităţii de trecere vehiculelor, iar alte trei ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

Zilnic, poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi în colaborare cu structurile de ordine publică, au acţionat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, obiectivul principal fiind salvarea de vieți.

În cadrul acţiunilor, au fost aplicate 1 492 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 984 pentru exces de viteză, 243 pentru neportul centurii de siguranţă şi a sistemelor de retenţie omologate şi 17 pentru neacordarea priorităţii de trecere.

Atenţia poliţiştilor s-a îndreptat şi către celelalte categorii de participanţi la trafic, fiind sancţionaţi 163 de pietoni, 45 de biciclişti, 14 conducători de mopede şi 7 căruţaşi pentru abaterile comise.

De asemenea, ca măsură complementară, au fost reţinute 16 permise de conducere şi retrase 6 certificate de înmatriculare.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial