TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Dâmboviţeni pe două cărări! LA VOLAN!

Doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic de poliţişti sub influenţa băuturilor alcoolice

Poliţişti din cadrul Secţiei nr. 12Poliţie Rurală Tărtăşeşti l-au depistat pe numitul G. C., de 24 de ani, din comuna Brezoaele, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pe numele său fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. ( art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată).

• Totodată, în urma unei acţiuni organizate de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti , a fost depistat numitul L. V., de 48 de ani, din comuna Valea Mare, în timp ce conducea pe strada N. Titulescu un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de probe biologice.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice ( art. 87 alin.5 din OUG 195/2002, republicată).

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.