Poliţiştii dâmboviţeni au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7480 lei, cu ocazia unor acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de material lemnos
Lucrătorii Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Fieni, în colaborare cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Ialomicioara, au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii sustragerilor de material lemnos. Cu această ocazie, poliţiştii au depistat pe raza localităţilor Moroieni, Pietroşiţa, Buciumeni, un număr de 7 persoane, care transportau material lemnos, fără a deţine documente legale de provenienţă. Cei 7 au fost sancţionaţi contravenţional potrivit prevederilor art.19, alin.1, lit.b din Legea 171/2010, întreaga cantitate de material lemnos fiind ridicată în vederea confiscării. Totodată, ca urmare a abaterilor săvârşite, 2 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional.
Potrivit art 19 din Legea 171/2010, constituie contraventii silvice si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei pana la 5.000 lei si confiscarea materialelor lemnoase in cauza urmatoarele fapte:
a) expedierea sau transportul materialelor lemnoase fara provenienta legala; b) transportul materialelor lemnoase fara avizele de insotire ori fara documentele comunitare echivalente acestora, prevazute de normele privind circulatia materialelor lemnoase in vigoare; c) transportul si/sau comercializarea pomilor de Craciun nemarcati cu sigiliul-crotaliu prevazut de normele privind circulatia materialelor lemnoase in vigoare; d) transportul materialelor lemnoase cu aviz de insotire care nu are inscrisa provenienta legala a acestora; e) transportul materialelor lemnoase cu aviz de insotire a carui valabilitate a expirat. Termenul de valabilitate a avizului de insotire, in functie de distantele de transport al materialelor lemnoase, este de maximum 72 de ore de la ora plecarii transportului, data si ora ce se consemneaza obligatoriu in acest document; f) refuzul de a se supune controlului circulatiei materialelor lemnoase, al depozitelor de materiale lemnoase si instalatiilor de prelucrare a materialelor lemnoase ori impiedicarea efectuarii acestui control; g) primirea de catre personalul operatorului de transport feroviar, al administratorului si/sau gestionarului infrastructurii caii ferate in vederea expedierii si/sau expedierea materialelor lemnoase fara avizele de insotire ori fara documentele comunitare echivalente acestora, prevazute de normele privind circulatia materialelor lemnoase in vigoare; h) primirea de catre operatorii portuari a materialelor lemnoase fara avizele de insotire ori fara documentele comunitare echivalente acestora, prevazute de normele privind circulatia materialelor lemnoase in vigoare; i) primirea, depozitarea si/sau prelucrarea de catre detinatorii depozitelor, ai altor spatii destinate depozitarii temporare si/sau ai instalatiilor de prelucrare a materialelor lemnoase cu aviz de insotire din care nu rezulta provenienta legala; j) depunerea declaratiei vamale de export pentru materiale lemnoase fara avizul de insotire sau, dupa caz, fara documentul comunitar echivalent avizului de insotire, prevazut de normele privind circulatia materialelor lemnoase in vigoare; k) primirea, depozitarea si/sau prelucrarea de catre detinatorii depozitelor, ai altor spatii destinate depozitarii temporare si/sau ai instalatiilor de prelucrare a materialelor lemnoase fara avizele de insotire ori fara documentele comunitare echivalente acestora, prevazute de normele privind circulatia materialelor lemnoase in vigoare; l) vanzarea si/sau cumpararea materialelor lemnoase fara provenienta legala sau fara avizele de insotire ori documentele echivalente acestora, prevazute in normele privind circulatia materialelor lemnoase in vigoare; m) detinerea de material lemnos fara documente legale de provenienta; n) transportul materialelor lemnoase care nu corespund din punct de vedere cantitativ si/sau calitativ ori din punctul de vedere al speciei cu datele inscrise in avizul de insotire.