Dum. dec. 1st, 2024

Datorită acţiunilor preventive desfăşurate de cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa premergător şi pe timpul Sărbătorilor Pascale, în această perioadă nu s-au înregistrat evenimente la lăcaşurile de cult din judeţul Dâmboviţa.

În această minivacanţă, prilejuită de Ziua Internaţională a Muncii, Ziua Internaţională a Tineretului şi Sfintele Sărbători Pascale, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:

• Joi – 02 mai, la ora 19:47, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi pe B-dul Unirii din mun.Târgovişte, pentru a debloca uşa unui apartament. Pompierii l-au găsit pe proprietarul apartamentului căzut în bucătărie, acestuia fiindu-i acordat ajutor medical de urgenţă şi transportat la spital cu ambulanţa SMURD;

• Joi – 02 mai, la ora 20:08, pompierii de la Detaşamentul Moreni au fost solicitaţi pe DN – 72, în localitatea I.L.Caragiale, pentru asigurarea zonei şi sablarea carosabilului în urma producerii unui accident rutier;

• Vineri – 03 mai, la ora 12:10, pompierii de la Detaşamentul Moreni au fost solicitaţi pe B-dul 22 Decembrie din mun.Moreni pentru salvarea unui câine căzut într-un canal;

• Vineri – 03 mai, la ora 13:16, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit pe strada 1 Mai din mun.Târgovişte, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs din cauza unui conductor electric neizolat corespunzător. Au ars elemente combustibile din compartimentul motor al autoturismului;

• Vineri – 03 mai, la ora 19:19, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi pe B-dul Unirii din mun.Târgovişte, pentru a debloca uşa unui apartament amplasat la etajul 1 al unui bloc de locuinţe. În dormitor a fost găsită o persoană decedată (proprietara apartamentului, în vârstă de 74 ani);

• Sâmbătă – 4 mai, la ora 12:10, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi pe strada Nicolae Iorga din mun.Târgovişte, pentru a debloca uşa unui apartament;

• Sâmbătă – 4 mai, la ora 17:04, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au fost solicitaţi pe DN-72, pe raza comunei Dragodana, pentru înlăturarea unui copac căzut în urma unei furtuni pe partea carosabilă a drumului;

• Sâmbătă – 4 mai, la ora 17:04, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit în comuna Valea Mare, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (bucătărie de vară). Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a pornit de la o sobă cu acumulare de căldură lăsată nesupravegheată. A ars bucătăria de vară (confecţionată din lemn) pe o suprafaţă de cca.40mp;

• Duminică – 05 mai, la ora 14:03, pompierii de la Detaşamentul Titu au intervenit pe strada I.c.Vissarion din oraşul Titu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a fost provocat de scurgeri de lichide combustibile căzute pe elemente încinse ale motorului. Au ars elemente combustibile din compartimentul motor al autoturismului;

• Duminică – 05 mai, la ora 17:30, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi pe strada Nicolae Radian din mun.Târgovişte, pentru a debloca uşa unui apartament, în care a fost găsit decedat proprietarul apartamentului (în vârstă de 75 ani);

• Luni – 06 mai, la ora 07:02, pompierii de la Garda Răcari au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Ghergani. Un scurtcircuit electric provocat de un conductor electric defect, se pare că a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care au ars: acoperişul casei pe o suprafaţă de cca.20mp, anexe din lemn pe o suprafaţă de cca.60mp şi cca.4mc lemne de foc; • Tot în această perioadă, pompierii dâmboviţeni au intervenit la trei incendii de vegetaţie, în care a ars cca. un hectar de vegetaţie uscată, astfel:

 Detaşamentul Găeşti (com.Crângurile – 5000mp);

 Garda Răcari (com.Tărtăşeşti – 2000mp şi com.Ciocăneşti – 50mp;

• Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 142 solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, afecţiuni respiratorii, halenă alcoolică, dureri abdominale, lombare şi renale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa