lun. dec. 23rd, 2024

Conducerea Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia şi cea a Consiliului Judeţean Dâmboviţa au efectuat o vizită de lucru la cele mai importante proiecte din judeţul nostru, cu finanţare europeană.

Acţiunea prin care s-a dorit verificarea stadiului implementării proiectelor cu finanţare prin Programul Operaţional Regional(POR), a debutat la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa cu o conferinţă de presă, prin care directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat a adus în atenţia presei situaţia derulării proiectelor europene atât la nivel naţional, cât şi la nivelul judeţului Dâmboviţa:

„Mă bucur să fim astăzi din nou împreună, sperăm ca şi după această reuniune, după această zi petrecută împreună şi mai multe din neclarităţi, lucrurile încă nefixate în mass media sau în rândul cititorilor dvs.,a publicului dvs. sa fie, dacă nu spulberate măcar diminuate. Mă refer la cele legate de Programul Operaţional Regional şi cu predilecţie ceea ce se întâmplă în judeţul Dâmboviţa. Trecerea în revistă a proiectelor în derulare în judeţ, cu permisiunea dvs. nu o să o mai fac, materiale pe care vi le-am prezentat, am surprins stadiul fiecărui proiect, în măsura în care dvs. aveţi întrebări specifice pentru ele, sunt la dispoziţia dvs. aş vrea să vă reţin atenţia cu câteva lucruri care se întâmplă în perioada de faţă la nivelul programului în general şi apoi pe secţiunea Dâmboviţa.

În momentul de faţă, după cum ştiţi, împreună cu alte programe operaţionale, este vorba de Programul de competitivitate, este vorba de Programul de dezvoltare a resurselor umane şi Programul operaţional de transport, există o solicitare de pre suspendare a acestor programe, solicitare venită de la nivelul Comisiei Europene pentru câteva probleme legate de legislaţia achiziţiilor publice, îndeosebi de partea legată de conflictul de interese în atribuirea şi derularea contractelor, în special pe partea de lucrări dar şi pe partea de furnizare şi de servicii. De asemenea la nivelul Comisiei Europene s-a solicitat ca în cadrul organismelor intermediare din POR să se înfiinţeze nişte structuri, care să verifice documentaţia de atribuire a contractelor de lucrări, înainte de a se veni cu cerere de rambursare, tocmai pentru a preveni efectuarea de plăţi de către beneficiari către furnizori şi apoi aplicarea de corecţii financiare.

Este o măsură pe care am luat-o în Regiunea Sud Muntenia, începând cu luna august. Ea este trecută în adresa de la Comisia Europeană, ceea ce înseamnă că această adresa are o oarecare vechime. La sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, în urma misiunii de audit, în plină desfăşurare în această perioadă, noi sperăm ca sistemul de gestionare a programului, şi mă refer la atât Autoritatea de Management a MDRT, dar şi la Agenţiile de Dezvoltare Regionale, sperăm ca sistemul să primească nota 2, 1 fiind maxim posibil, în momentul de faţă fiind notaţi cu nota 3, astfel încât pre suspendarea să nu intre în etapa următoare de suspendare. Noi, la nivelul Organismelor Interimare vom procesa în continuare cererile de rambursare şi alte acte care rezidă din derularea contractelor de finanţare, astfel încât beneficiarii de finanţare să nu aibă de aşteptat mai mult decât în situaţii de normalitate.

Rămâne de văzut ca la nivel naţional să se asigure sursele de finanţare pentru program, fiindcă suspendarea, pre suspendarea se referă la transferul de fonduri de la nivelul comisiei către statul membru, nu de la statul membru către beneficiar. Pentru beneficiar contractul continuă într-o logică de normalitate. În momentul de faţă în POR, în regiunea noastră o problemă importantă cu care ne confruntăm este cea a proiectelor în întârziere. Suntem într-un stadiu destul de avansat, mă refer la axa de timp, şi deja avem semnale de alarmă din ce în ce mai multe de la o serie de proiecte din regiunea, vizavi de şansele ca aceste proiecte să se finalizeze. Am luat hotărârea, împreună cu decidenţii din Consiliul de dezvoltare din consiliile judeţene ale regiunii, să încercăm să facem tot pentru a accelera aceste proiecte, iar dacă nu există posibilitatea încadrării în termenul maxim, respectiv iulie 2015, realizarea acestor proiecte, vom fi puşi în neplăcuta situaţie de a rezilia contractele de finanţare.

Nu este deloc o situaţie cu care să ne mândrim, dar unde există atâtea motive de întoarcere a banilor de la Comisia Europeană chiar nu cred că ne permitem şi acest motiv să lăsăm banii într-un loc în care aceştia nu fac nimic. Din păcate un exemplu foarte important în regiunea noastră, este chiar aici, în judeţul Dâmboviţa, este vorba despre Planul Integrat de Dezvoltare Urbană derulat de municipalitatea târgovişteană. Deci aici va trebui în perioada următoare, împreună cu colegii din primărie să depunem toate eforturile pentru reînscrierea proiectului în traiectoria normală, astfel încât să nu fim nevoiţi să luăm această măsură, aş putea să zic, extremă în cadrul proiectului, sunt 2 ani de când s-a semnat contractul de finanţare , şi cineva spunea, făcând o glumă, daca am fi ţinut banii aceştia într-o bancă,din dobândă, am mai fi putut finanţa nişte proiecte la fel de utile pentru comunităţile din regiune noastră. Drept pentru care şi pe această cale, adresez municipalităţii târgoviştene, rugămintea de a depune toate diligenţele, de a face tot ceea ce se poate face ca proiectul să revină în graficul pe care tot ei s-au angajat că-l respectă.

Tot aici mai avem un proiect, tot de zeci de milioane lei, este vorba de centura Târgoviştei, şi el aflat într-o fază îngrijorătoare vizavi de şansele de a fi finalizat, dar acesta vizavi de Planul integrat, măcar contractul de lucrări a fost atribuit, urmează ca pentru partea de lucrări ce a rămas nerealizată să se facă o nouă licitaţie cu posibil câştigător. Acel mesaj către municipalitatea Târgovişte, mesaj pe care l-am adresat şi lor direct, nu vin aici să spun lucrări în premieră. Mai sunt proiecte şi în alte judeţe care au un nivel de întârziere apreciabil, mă refer la Proiectul de la Curtea de Argeş, pe axa 4 pe Centre privaţi, la Ialomiţa şi Argeş. Am transmis către aceştia şi către minister, înştiinţare şi alertă de risc de neimplementare, asta înseamnă că proiectele vor intra într-o monitorizare mai atentă în perioada următoare. Sperăm ca până în luna decembrie, să vedem paşii importanţi făcuţi pentru redresarea încadrării în timp.

În judeţul Dâmboviţa, oraşul Găeşti va beneficia de 3 mil.lei , din care 2,4 mil lei pentru Ambulatoriu de la Spitalul Găeşti, raportul de evaluare este transmis la Autoritatea de Management pe 26 octombrie, şi sperăm ca în cel mai scurt timp să fie contractat, apoi pe domeniul de intervenţie 3.2 avem Centru rezidenţial pentru persoane vârstnice de la Răcari care va fi şi el finanţat, un proiect de 3,6 mil.lei, din care 2,8 mil.lei, sumă nerambursabilă. Contractul este deja transmis la minister din data de 11 octombrie. Pe domeniul de intervenţie 3.4 infrastructură educaţională, avem Şcoala de la Pucioasa, este în curs de evaluare proiectul tehnic, mai sunt câteva documente de adus de beneficiar, şi sperăm ca până la sfârşitul anului să-l contractăm şi pe acesta. Apoi Primăria Şotânga, Şcoala nr.2 Şotânga, un proiect foarte mare pentru o şcoală din mediul rural, este vorba de un proiect de 7,1 mil. lei din care 5 mil. sumă nerambursabilă, data vizitei pentru contractare, este chiar 26 octombrie, deci a fost săptămâna trecută. Apoi 2 proiecte la Conţeşti tot aşa 2 şcoli foarte mari de 7 mil lei şi de 7,5 mil.lei, este vorba de Şcoala Bălteni şi Conţeşti, raportul de PT cu avizul nostru de finanţare este deja transmis la minister, pentru una, iar pentru cealaltă mai sunt nişte clarificări. În perioada următoare sunt convins că vom contracta şi Şcoala de la Nucet, fiindcă vom avea cu siguranţă economii. Cam acestea sunt noutăţile din secţiunea proiecte noi, care vor obţine finanţare din judeţ în cadrul POR”.

Conferinţa de presă a continuat cu o vizită în teritoriu, mai exact la obiectivule: ”Ranforsarea şi modernizarea DJ 701, DJ 401 A şi DJ 711A, pe traseul Dobra – Cornăţelu – Braniştea – Titu – Sălcuţa Odobeşti – Potlogi – Corbii Mari”(Drumul Sudului), „Restaurarea, realizarea picturilor interioare, a frescelor şi anexelor bisericii Sfântul Dumitru din Potlogi” şi „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurii conexe în zona Ansamblului Brâncovenesc Potlogi”, pentru a vedea la faţa locului care este ritmul de desfăşurare a lucrărilor şi dacă acestea se încadrează în termenul stabilit prin contracte. Primul obiectiv vizat a fost Drumul Sudului, unde au fost inspectate lucrările ce se derulează la podurile din localităţile Cornăţelu şi Odobeşti şi tronsonul Potlogi – Autostrada A1. În această zonă se lucrează intens, iar constructorul a dat asigurări că lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul acestei săptămâni.

Prezent pe şantierul de lucru, Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, s-a declarat mulţumit de modul în care se derulează lucrările: „Lucrările sunt avansate, sunt mulţumit de stadiul proiectului şi sper ca domnii de la societatea care construieşte aici să se ţină de cuvânt şi să finalizăm proiectul aşa cum am stabilit. Până marţi vom avea asfaltul turnat până la intersecţia cu autostrada. În cazul în care nu se va întâmpla aşa, ne vom supăra unii pe alţii, dar eu sper să nu se întâmple asta, pentru că intenţionez să inaugurăm drumul acesta în prezenţa primului ministru, săptămâna viitoare (…)Speram ca stadiul lucrărilor să fie ceva mai avansat, dar au fost dificultăţi de natură tehnică, au găsit un cablu undeva pe traseul acestui drum, care nu era figurat în evidenţe, s-au găsit şi nişte conducte de ţiţei şi a şi plouat zilele acestea. A fost necesară o operaţiune de scarificare tocmai pentru a aerisi stratul care trebuie compactat şi pentru a elimina umiditatea în stratul de balast (…)

Noi avem un termen contractual mai lung, dar am ţinut neapărat să termin drumul în luna noiembrie, am urgentat lucrările, este un drum foarte circulat, este necesar oamenilor din zonă”. Liviu Muşat, directorul ADR a evidenţiat:„Din punctul nostru de vedere, lucrările se desfăşoară într-un ritm alert, micile întârzieri sunt convins că vor fi surmontate. Noi, la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, suntem cu arma la picior să primim cereri de rambursare, să le procesăm într-un ritm cât se poate de alert, astfel încât şi beneficiarul, şi constructorul să nu fie preocupaţi de momentul când vin banii. Din punctul nostru de vedere, avem toată disponibilitatea, toată dorinţa de colaborare şi colegii mei aşteaptă cu nerăbdare cererile de rambursare pentru acest proiect, care este unul dintre cele mai vechi proiecte semnate în Programul Operaţional Regional şi care se dovedeşte de o importanţă foarte mare nu numai pentru judeţul Dâmboviţa, ci şi pentru legătura cu sudul regiunii, cu judeţul Teleorman”.

În ceea ce priveşte lucrările de „restaurare, realizare a picturilor interioare, a frescelor şi anexelor Bisericii Sfântul Dumitru din comuna Potlogi” acestea sunt într-un stadiu avansat, lucrările de restaurare şi pictare derulându-se într-un ritm alert de către o echipă de specialişti, a căror pricepere a fost remarcată şi de preşedintele CJD: „Lucrările au avansat foarte mult şi merg într-un ritm foarte alert. Se face şi amenajarea zonei adiacente, concomitent cu partea de pictură. Am rămas impresionat de ceea ce am văzut aici, pictura este cu totul şi cu totul specială”. Vizita de lucru s-a încheiat la Palatul Brâncovenesc Potlogi, la proiectul de „Restaurare şi valorificare durabilă a patrimoniului cultural, precum şi modernizarea infrastructurii conexe în zona Ansamblului Brâncovenesc”. În scurt timp, aici, se va trece şi la înlocuirea instalaţiilor electrice şi la lucrări în interiorul palatului, iar dorinţa celor implicaţi în proiect este ca lucrările să se finalizeze înainte de evenimentul de comemorare a 300 de ani de la moartea lui Constantin Brâncoveanu.