„În acest an vom finaliza, la data de 30 august, punctul de informare turistică.
Am decis împreună cu reprezentanţii celor două entităţi, ISU şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, să realizăm o construcţie, pe bugetul anului viitor, care să permită aducerea în zonă a cel puţin două maşini de intervenţie şi a unei ambulanţe, spaţii de birouri şi de cazare pentru reprezentanţii ISU.
Analizăm posibilitatea, fie în comun cu ISU, a unui spaţiu corespunzător pentru Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, fie aducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, eventual prin extinderea clădirii, în actuala locaţie a Salvamont, desfiinţând actualul amplasament al Inspectoratului de Jandarmi şi încercând să strângem pe platoul de lângă telecabină tot ceea ce înseamnă instituţii importante pentru zona montană”, a precizat preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu.