18 aprilie 2024
Aninoasa – Control la groapa de gunoi

Aninoasa – Control la groapa de gunoi

„Săptămâna trecută a avut loc un control la groapa de gunoi de la Aninoasa.

Acest control a fost unul planificat, la groapa de gunoi fiind necesare trei controale anual.

În urma controlului au fost găsite mai multe nereguli şi s-au impus mai multe măsuri.

În cazul deşeurilor tehnologice furnizate de agenţii economici, operatorul de depozit trebuie să solicite buletin de levigabilitate, care să indice caracterul stabil nereactiv al acestora şi încadrarea lor în categoria deşeurilor nepericuloase, conform unui Ordin (95/2005) privind criterii de accesare şi procedurile preliminare de accesare a deşeurilor din clasa de depozit.

De asemenea, în privinţa gestiunii deşeurilor, conform HG 856/2002, la deşeurile ce vor fi generate de societate la punctul de verificat trebuie să se ţină evidenţa gestiunii deşeurilor.

De asemenea, în acea zonă se interzice depozitarea propriuzisă în celulă a anvelopelor uzate, vechi sau tăiate, deci administratorul societăţii nu mai are voie să primească astfel de deşeuri, în caz contrar el va fi sancţionat de către Garda de Mediu.

Cea mai mare problemă găsită acolo însă este nerespectarea autorizaţiei de mediu.

Este vorba despre determinarea hidrogenului sulfurat, monitorizare care trebuia făcută în urma autorizaţiei de mediu, dar determinarea indicatorului respectiv nu a fost făcută.

Această monitorizare a nivelului de poluanţi la limita incintei, conform autorizaţiei integrate de mediu, se face de către firme de specialitate.

Aceasta este o altă măsură care se impută administratorului gropii de gunoi de la Aninoasa în acest moment.

În ceea ce priveşte monitorizarea nivelului de poluanţi la limita incintei, întrucât este vorba despre nerespectarea autorizaţiei integrate de mediu, amenda care trebuie aplicată este între 50.000 şi 100.000 lei, amendă care se poate aplica în 30 de zile de la data întocmirii raportului de inspecţie.

Pentru celelalte măsuri, în afară de monitorizarea nivelului de poluanţi la limita incintei, fiind măsuri care au caracter permanent, în cazul în care una dintre acele măsuri nu este respectată, amenda este între 50.000 şi 100.000 lei, cu posibilitate de plată la jumătate în 48 de ore”, declară Cornelia Paraschiv, comisarul şef al Gărzii de Mediu Dâmboviţa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial