9 mai 2024
Dâmboviţa – Peste 760 de sancţiuni şi infracţiuni în DOAR două zile!

Dâmboviţa – Peste 760 de sancţiuni şi infracţiuni în DOAR două zile!

7 infracţiuni au fost constatate şi 759 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri dâmboviţeni, în perioada 24 – 26 august 2012

În perioada 24-26 august 2012, poliţiştii rutieri dâmboviţeni au organizat şi executat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere , pe arterele de circulaţie unde s-au constatat încălcări repetate ale normelor rutiere sau exista riscul producerii unor evenimente rutiere,. Cu ocazia acţiunilor, au fost constatate 7 infracţiuni pentru încălcarea normelor rutiere şi aplicate 759 de sancţiuni contravenţionale, din care 474 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor însumând 167.815 lei. Totodată ca urmare a abaterilor săvârşite, 11 conducători auto au rămas fără permise de conducere.

Exemple:

1. Poliţiştii rutieri l-au depistat pe numitul M.V., de 43 de ani, din localitatea Costeştii din Vale, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

2. A fost depistat pe raza localităţii Brezoaele numitul I.G., de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice în momentul în care a fost condus la Spitalul Titu. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

3. Pe D.N. 72,pe raza localităţii Dărmăneşti, a fost depistat numitul D.I., de 59 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

• Admninistratorul unei societăţi comerciale este cercetat pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul de programe pentru calculator

Lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor, au efectuat o acţiune pe linia respectării legislaţiei în domeniul utilizării programelor de calculator la o societate comercială, din Municipiul Târgovişte. Cu această ocazie au fost identificate 2 sisteme de calcul pe care erau instalate mai multe programe de calculator pentru care administratorul societăţii nu deţinea documente legale de provenienţă. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul de programe pentru calculator (art. 139, ind.9, din Legea nr. 8/1996, modificată).

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial