9 mai 2024
Dâmboviţa – Canicula PARALIZEAZĂ traficul vehiculelor de peste 7,5 tone!

Dâmboviţa – Canicula PARALIZEAZĂ traficul vehiculelor de peste 7,5 tone!

Circulaţia vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi restricţionată astăzi şi mâine pe drumurile naţionale din judeţul Dâmboviţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu de căldură pentru mai multe judeţe din ţară, printre care şi judeţul nostru, avertizarea fiind valabilă pentru perioada 06-07 august. În acest sens, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în conformitate cu prevederile art. 44, alin.2 din O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în perioada 06-07 august, intervalul orar 11:00-20:00, cu excepţia :

– Transporturilor de persoane;

– Transporturilor de animale vii şi produse perisabile de origine animală şi vegetală;

– Vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

– Transporturi funerare;

– Transporturi poştale;

– Transporturi de echipamente de prim ajutor;

– Transporturi pentru distribuire de carburanţi;

– Transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

– Transporturi pentru tractări vehicule avariate;

– Transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

– Transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubruzării.

– Transporturi apă îmbuteliată;

– Transporturi provenite din exploatări agricole.

Restricţia este aplicată astăzi, 06 august şi mâine, 07 august, pentru toate drumurile naţionale din judeţul Dâmboviţa, urmând a fi ridicată imediat ce temperaturile vor reveni la normal.

Poliţiştii rutieri dâmboviţeni recomandă tuturor conducătorilor de vehicule din categoria menţionată să se conformeze restricţiei de circulaţie!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial