mar. dec. 24th, 2024

11nov_1Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, vineri, 10 noiembrie 2017, s-au desfășurat cursuri de cusături, la care au participat 20 de elevi. Prin intermediul acestui demers se dorește sprijinirea elevilor în cadrul procesului educațional, prin intermediul studiului și al jocului. Precizăm că aceste cursuri se desfășoară în fiecare vineri între orele 12 și 14.00.
Reamintim că la Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei se desfasoara și alte cursuri de abilități practice oferite gratuit copiilor din Târgoviște.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI