29 martie 2024

Cum vede Ionel Dănciulescu situația echipei de la Șotânga – “FCM, o continuă telenovelă, un fel de Cântarea României”

❚ Nici venerabilul Gheorghe Ungureanu nu crede în șansele de promovare a grupării conduse de Zotic ❚ În ciuda intențiilor oficialilor de la Șotânga de a transfera echipa într-o altă serie, FCM a fost repartizată tot în C3 și va debuta printr-o deplasare la Titu

Oficialii de la Șotânga își anunță intențiile de promovare la fiecare început de an competițional. Chiar dacă au pierdut și în această vară câteva piese grele (Anton, Bârsănel, Dinu) plus mai vechii plecați (Zidăroiu, Negoescu, Reginaldo și Guță), șefii de la FCM vorbesc numai despre promovare, entuziasmați de jocul bun al echipei și de victoriile din meciurile de pregătire. Până la promovare, FCM trebuie să câștige poate cea mai grea dintre toate seriile Ligii a 3-a (C3), unde se regăsesc adversari incomozi, precum Chimia Brazi, Filipeștii de Pădure, Conpet Ploiești, Inter Clinceni, Viitorul Domnești, Electrosid Titu sau Turris Turnu Măgurele. Echipa lui Cristian Bădoiu va debuta pe 19 august printr-o deplasare de foc, la Titu.

„Pe Constantin l-au dat afară de la echipă de 20 de ori”

În ciuda declarațiilor optimiste ale celor de la FCM, oamenii de fotbal nu mai cred demult în ele și consideră că echipa de la Șotânga nu are intenții de a evolua în Liga a 2-a, de vreme ce nu a promovat atunci când a avut ocazia. „Cu tot respectul pe care îl port domnului Zotic, un om care dă bani din buzunar pentru fotbal, însă el nu a vrut niciodată să promoveze. Pentru mine FCM este o continuă telenovelă și, dacă aș fi un copil, nu m-aș duce niciodată să învăț fotbal la Șotânga. Acolo nu există o structură organizatorică profesionistă, seamănă mai degrabă cu un fel de Cântarea României. Ce a făcut Zotic pentru fotbalul local, poate că nu a făcut nimeni în ultimii ani, însă asta cu promovarea nu mai ține demult”, a vorbit primul observatorul federal Ionel Dănciulescu, completat de venerabilul Gheorghe Ungureanu. „Nici nu se pune problema ca FCM să promoveze în Liga a 2-a, nici nu vrea, dar nici nu poate. A pierdut și foarte mulți jucători importanți, seria este grea, plus că Zotic nu are forță financiară să susțină echipa de unul singur la nivelul diviziei B. Am văzut că iar l-a schimbat pe Constantin, am numărat eu și e a 20-a oară când îl dă jos de la echipă. E greu să faci performanță în condițiile astea”.

Costin Mihai

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial