25 aprilie 2024
Crevedia – Ministrul Mediului, Rovana Plumb, preocupat de păstrarea surselor de apă!

Crevedia – Ministrul Mediului, Rovana Plumb, preocupat de păstrarea surselor de apă!

Ministerul Mediului şi Pădurilor organizează în comuna Crevedia, judeţul Dâmbovița, cu prilejul Seminarului dedicat reducerii poluării cu nutrienţi a surselor de apă. Seminarul este un eveniment derulat în cadrul Campaniei de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”.

Evenimentul are loc în sala de consiliu a primăriei din comuna Crevedia, judeţul Dâmbovița, începând cu orele 10.00.

Specialiştii din cadrul Unităţii de Management a Proiectului vor prezenta Proiectul “Controlul Poluării cu Nutrienţi” şi vor detalia măsurile de protecţie a solului şi apelor în contextul actual.

Rolul acestor întâlniri cu cetăţenii este de informare şi educare a omului de rând pentru schimbarea obiceiurilor pe care acesta le practică în gospodărie şi care au dus la poluarea surselor de apă. Experţii de mediu identifică şi transmit fermierilor, agricultorilor, localnicilor şi autortităţilor locale cele mai la îndemână şi simple metode de prevenire a poluării :

– depozitarea gunoiului de grajd din gospodărie pe platforme betonate – amplasarea latrinelor la distanţă de fântâni – construcţia corectă a fântânilor şi protejarea apei – utilizarea fertilizanţilor naturali şi a gunoiului de grajd numai în perioadele optime pentru culturi şi respectarea perioadelor de interdicţie impuse de lege – practicarea rotaţiei culturilor şi a culturilor succesive – măsuri de igienizare în cadrul gospodăriilor

Preocuparea pentru păstrarea surselor de apă este o prioritate în contextul în care peste 1.900 de localităţi din România sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi.

Nitraţii sunt periculoşi pentru că apa infestată, odată consumată, scade rezistenţa generală a organismului, iar sugarii şi copiii pot chiar să moară. Nitraţii pot provoca, de asemenea, avorturi spontane şi infertilitate masculină.

Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate. Investitiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi. Campania de promovare a Proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial