12 mai 2024
Credincioșii s-au bucurat de Slujba Floriilor, la Catedrala din Târgoviște

Credincioșii s-au bucurat de Slujba Floriilor, la Catedrala din Târgoviște

FLORIILE LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

Cu prilejul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), duminică, 28 aprilie 2024, foarte mulți credincioși au venit la Catedrala din Târgoviște, pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.

Din soborul de preoți și diaconi, care l-a însoțit pe Înaltul Ierarh, au făcut parte Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial și Pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu, Prorectorul Universității ”Valahia” din Târgoviște.

În cuvântul său, Părintele Mitropolit Nifon a evocat semnificația teologică a evenimentului Intrării Domnului în Ierusalim care are numeroase și profunde reverberații pentru sufletele noastre.

Mântuitorul Hristos a intrat în Ierusalim glorios prin blândețe, prin pace și prin iubire dumnezeiască, pentru că El a venit să mântuiască, să vindece, să răscumpere pe om, să-l ridice, să-l curățească și să-l sfințească, inaugurând Împărăția iubirii.

Din nefericire și astăzi sunt unii care nu înțeleg mesajul Domnului, asemenea celor care, la numai câteva zile după primirea Sa glorioasă, au cerut răstignirea Lui. Ei sunt cei care-și schimbă părerile de azi pe mâine, cei dominați de rău, de egoism și de invidie, care devin stăvilare în fața binelui și a adevărului luminii dumnezeiești, încercând să lupte împotriva Creștinismului, fie că vorbim, astăzi sau în istorie, despre Iluminism, comunism, materialism, ateism, umanism, transumanism, ori neomarxism, toate ideologii ale morții care, prin rațiunea neluminată de harul lui Dumnezeu, omul le-a inventat și sunt, de fapt, manifestările urmașilor fariseilor și ale cărturarilor de atunci.

Până astăzi, aceștia au încercat să umbrească strălucirea Soarelui dreptății, adevărului, iubirii și luminii. Înaltul Ierarh a arătat că omul este, întotdeauna, puternic prin smerenie, prin forța și puterea spiritului, a bucuriei, a iubirii și a Duhului, dar el are libertatea de a respinge adevărul, de aceea, nu toate libertățile sunt ziditoare de suflet, pentru că atunci când nu slujesc adevărului și iubirii ele sunt numai o manifestare a sclaviei răului și a tot ceea ce este distrugător.

Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat, la finalul sfintei slujbe, ramurile de salcie, aduse de tinerii din cadrul comitetelor de tineret de la parohiile din Municipiul Târgoviște, care amintesc de evenimentul istoric de atunci, precum și de faptul că Floriile înseamnă înnoirea omului în comuniune cu Dumnezeu, prin har, după care, acestea au fost dăruite credincioșilor prezenți.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial