TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ Ultima Ora

Control cu final neaşteptat, pe Calea Domnească, în Târgovişte

Reținut 24 de ore pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

La data de 24 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 29 de ani, din Târgoviște, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Acesta este bănuit că, la data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 09:30, ar fi condus un autoturism, pe strada Calea Domnească, din municipiu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării efectuate pentru depistarea unor substanțe psihoactive, bărbatul a prezentat un rezultat preliminar pozitiv, fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice.

Astăzi, 25 noiembrie, cel în cauză urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

sursa: IPJ Dâmboviţa

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.