Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit în trafic pentru control, în localitatea Niculești, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Totodată, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au depistat pe bulevardul I. C. Brătianu, în localitate, un bărbat de 35 de ani, din municipiu, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența unor substanțe psihoactive.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secție nr. 10 Poliție Rurală Petrești au surprins în trafic un alt bărbat de 38 de ani, din comuna Corbii Mari, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul comunal 53, pe raza localității Podu Corbencii, fiind sub influența substanțelor interzise.
În urma testării celor doi șoferi cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbații fiind conduși la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
sursa: Poliţia Dâmboviţa