17 mai 2024
Controale la Mogoşeşti şi în Târgovişte

Controale la Mogoşeşti şi în Târgovişte

Dosare penale întocmite pentru comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

La data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 16:40, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au oprit pentru control, pe raza localității Mogoșești, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din comuna Dragomirești. În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Tot pe parcursul zilei de ieri, în jurul orei 23:12, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Laminorului, în Târgoviște, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Gura Ocniței. În urma testării cu mijloacele din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, în ambele situații, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

sursa: Poliţia Dâmboviţa

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial