TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Controale în târgul săptămânal de la Băleni. Zeci de litri de pesticid, cu probleme

Control al polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu specialiști din cadrul Oficiului Fitosanitar Dâmbovița, au efectuat verificări pe linia substanțelor și produselor pentru protecția plantelor la un târg care se desfășoară săptămânal pe raza comunei Băleni.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că două societăți comerciale dețineau în vederea comercializării produse pentru protecția plantelor din categoria pesticidelor fără a fi autorizate ca fitofarmacii și fără a deține certificat de înregistrare pentru efectuarea de operațiuni cu astfel de produse, iar o parte dintre acestea ar fi avut termenul de valabilitate expirat.

Polițiștii au indisponibilizat 60 de litri și 20 de kilograme de produse pentru protecția plantelor, iar, în cauză, au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri și traficul de produse sau substanțe toxice.

sursa: IPJ Dâmbovița

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.