Peste 600 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, inspectori sanitar-veterinari și inspectori de sănătate publică au verificat 300 de societăți comerciale, şi mai mult de 100 de autobuze și microbuze.
S-au aplicat şi amenzi, dar forțele de ordine au mers mai mult pe avertismente, ba chiar le-au oferit, gratuit, măşti de protecție celor care nu aveau…
Polițist, în magazin: ″Știți cum se poartă masca de protecție?” Vă dau câteva sfaturi.. Masca de protecție se poartă cu partea colorată în exterior, trebuie să vă acopere atât nasul, gura, cât și bărbia”.
La Răcari, cei prinși fără mască au avut noroc, au primit avertismente din partea polițiștilor și chiar câte o mască de protecție, gratuit. Agenții le-au reamintit oamenilor că purtarea măștii de protecție este obligatorie, mai ales în spațiile închise. Polițiștii au verificat și în ce condiții călătoresc pasagerii microbuzelor și autobuzelor.
Polițist, către un șofer microbuz: “Din partea Poliției Române vă oferim o mască, să o purtați pe perioada călătoriei, am rugămintea să verificăm și dacă călătorii respectă regula”.
Polițist, către călătorii din microbuz: “Am oprit să verificăm dacă se respectă măsurile de prevenire a virusului Covid-19. Am rugămintea ca pe toată durata călătoriei să purtați mască de protecție. Pe rândul din față dacă nu aveți paravan să nu stea nimeni, decât în spate”.
În orașul Târgoviște, din cauza neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 80 de amenzi, în valoare de peste 25 de mii de lei. Și aici însă agenții au încercat să dea cât mai multe avertismente, și mai puține amenzi.
Clientul unui magazin: “Tocmai voiam să cumpăr o mască.”
Polițist: ”O să vă dau o mască pe care… știți să o puneți? Cu partea albastră în exterior, metalul la nas, rulați…”
Oamenii legii au mers și la terasele din centrul vechi al orașului.
Polițist, către două cliente: “Vă recomand că în spatiile închisă să purati și respectați regulile de distanțare socială.”
Astfel de controale vor continua și în zilele următoare.
sursa – Pro TV