lun. dec. 23rd, 2024

Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că, în săptămâna 19 – 23 martie a.c., vor fi efectuate lucrări de reparaţii, întreţinere şi reabilitare a drumurilor judeţene, prin societăţile de profil.

Sunt vizate următoarele lucrări:

-Revizia suprafeţelor degradate şi a indicatoarelor rutiere pe sectoarele de drumuri judeţene;

-Reprofilare cu aport de material pietros pe DJ 701 B Tărtăşeşti – Ciocăneşti;

-Reparaţii asfaltice pe DJ 711 Ulmi – Lazuri – Comişani – Cojasca;

-Execuţie lucrări la infrastructură (coloane Benoto) la obiectivul „Punte pietonală peste Ialomiţa la Băleni”.

Sectoarele de drumuri judeţene care prezintă degradări urmare a precipitaţiilor abundente sub formă de zăpadă şi condiţiilor meteorologice severe din perioada ianuarie – februarie 2012:

– DJ 711 Ulmi – Comişani – Băleni – Dobra – Cojasca – Bujoreanca; – DJ 702 B Gemenea – Cândeşti – Tătărani – Măneşti – Dragomireşti – Lucieni – Râncaciov – DN 72; – DJ 712 A Fieni – Runcu; – DJ 712 Teiş – Şotânga : – DJ 711A, DN 7 – Serdanu – Pitaru – Potlogi; – DJ 712 A Izvoare – Pietrari – Gura Bărbuleţu – Râu Alb; – DJ 702 F Dragomireşti – Cobia – Gura Foii – Găeşti; – DJ 701 B Tărtăşeşti – Ciocăneşti – Crevedia; – DJ 702A Valea Mare – Hulubeşti – Ludeşti – DJ 714 Glod – Sanatoriul Moroeni – Peştera (atenţie la zonele cu drum îngustat şi la sectoarele unde există riscul căderii de stânci).

Direcția Tehnică și Managementul Serviciilor publice face următoarele recomandări participanților la trafic:

– Până la finalizarea lucrărilor de reparaţii se va circula cu atenţie adaptându-se viteza la starea părţii carosabile; – Se va circula cu atenţie şi viteză redusă în zonele semnalizate cu indicatoare rutiere având semnificaţia „ drum cu denivelări”; – În zonele cu lucrări de reparaţii în derulare se vor respecta semnificaţiile indicatoarelor rutiere şi indicaţiile responsabililor cu dirijarea circulaţiei; – Evitarea depăşirilor în zonele cu degradări şi realizarea acestora numai cu asigurarea măsurilor de siguranţă rutieră;

Detalii privind situaţia sectoarelor amintite se pot obţine de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Direcţia Tehnică şi Managementul Serviciilor Publice –Telefon:0245/207625.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în trafic până la finalizarea lucrărilor de reparaţii !

BIROUL DE PRESĂ