1 mai 2024

Conservatorii par preocupaţi! Uite ce s-a discutat în sediul PSD Dâmboviţa!

www.mariusbuga.ro_images_atutuianucomunicat de presă

În sensul respectării angajamentului de a promova o colaborare deschisă şi constructivă la nivelul forţelor politice dâmboviţene, Organizaţiile Judeţene ale Partidului Social Democrat şi Partidului Conservator au avut o întâlnire de lucru,

Demersul continuă seria acestor contacte între partidele arcului de guvernare locală şi naţională, după ce, în urmă cu o săptămână, a avut loc o întâlnire similară cu reprezentanţii Partidei Romilor „Pro Europa” – filiala Dâmboviţa.

Discuţia cu reprezentanţii PC a avut loc la sediul PSD Dâmboviţa, beneficiind de participarea a câte 4 membri din conducerile celor două partide: Adrian Ţuţuianu – preşedintele PSD şi CJ Dâmboviţa, Cristian Stan – pre- şedinte PSD Târgovişte şi primar interimar al municipiului Târgovi şte, Alexandru Oprea – vicepre- şedinte PSD Dâmboviţa şi administrator public al judeţului, Alin Manole – vicepreşedinte PSD Dâmboviţa, şi respectiv Georgică Dumitru – deputat, preşedinte PC Dâmboviţa, Aurel Diamandi – prim-vicepreşedinte, Cristina Sima – secretar general şi Marian Bălăuţă – vicepreşedinte. Temele abordate în cadrul discuţiei au vizat pregătirea şi continuarea unor demersuri comune la nivel guvernamental, pe zonele de interes din judeţ, cum ar fi: iniţierea şi promovarea de proiecte prin Ministerul Agriculturii, stabilirea unor contacte strânse de colaborare la nivelul unităţilor subordonate (AFIR, APIA); analiza şi continuarea cu insistenţă a demersurilor comune pe zona industriei de apărare, pentru rezolvarea anumitor dificultăţi şi impulsionarea activităţii celor trei unităţi de profil dâmboviţene – Automecanica Moreni, Uzina Mecanică Mija şi Uzina de Produse Speciale Dragomireşti; susţinere pentru finalizarea celor două grădiniţe de la Ocniţa şi Corbii Mari, finanţate prin Banca Mondială pe un program derulat de Ministerul Educaţiei, precum şi atragerea de sprijin guvernamental pentru alte obiective de infrastructură educaţională din judeţ.

Acestea sunt doar câteva direcţii de acţiune comună stabilite la nivelul celor două partide, urmând ca ele să fie concretizate în perioada următoare prin demersuri la nivelul ministerelor de resort. PSD Dâmboviţa va continua întâlnirile cu partenerii de guvernare, respectându-şi angajamentul unei politici de dezvoltare care să atragă toate forţele capabile să ofere un plus de energie eforturilor din ultimii trei ani.

 

Preşedinte Organizaţia Judeţeană PSD, Adrian Ţuţuianu

Preşedinte filiala Judeţeană PC, Dumitru Georgică

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial