Camera de Comerț Dâmbovița în colaborare cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei, SCA Piperea & Asociatii, Facultatea de Drept și Științe AdmInistrative – Universitatea „Valahia” din Târgoviște, au organizat ieri, 09 noiembrie 2023, 𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐜𝐮 𝐭𝐞𝐦𝐚 „𝐄𝐕𝐎𝐋𝐔𝐓̦𝐈𝐀 𝐏𝐑𝐎𝐓𝐄𝐂𝐓̦𝐈𝐄𝐈 𝐂𝐎𝐍𝐒𝐔𝐌𝐀𝐓𝐎𝐑𝐈𝐋𝐎𝐑 𝐈̂𝐍 𝐕𝐑𝐄𝐌𝐔𝐑𝐈 𝐃𝐄 𝐂𝐑𝐈𝐙𝐀̆”.
Alături de domnul profesor Gheorghe Piperea și partenerii din cadrul “Piperea și Asociații”, avocați, specialiști în drept, ne-au onorat cu prezența și domnul Adrian Chițescu – Subprefect, doamna Laura Monica Gorghiu – Rector al Universității Valahia din Târgoviște, doamna Constanța Mătușescu – Decan al Facultății de Drept și Științe Admnistrative, domnul Valentin Calcan – Președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, reprezentanți ai Comisariatului județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița, profesori din cadrul Facultății de Științe Juridice, reprezentanți ai mediului de afaceri din județ și studenți.
Temele prezentate, extrem de actuale, au fost:
Gheorghe Piperea (𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟 𝑓𝑜𝑛𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟) 𝑷𝒓𝒂𝒄𝒕𝒊𝒄𝒊𝒍𝒆 𝒄𝒐𝒎𝒆𝒓𝒄𝒊𝒂𝒍𝒆 𝒊𝒏𝒄𝒐𝒓𝒆𝒄𝒕𝒆 𝒂𝒍𝒆 𝒃𝒂̆𝒏𝒄𝒊𝒍𝒐𝒓;
Diana Procopiescu (𝑎𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡 𝑠𝑒𝑛𝑖𝑜𝑟): 𝑪𝒂𝒛𝒊𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒄𝒐𝒎𝒆𝒓𝒄𝒊𝒂𝒍 𝒔̦𝒊 𝒆𝒇𝒆𝒄𝒕𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒅𝒊𝒔𝒖𝒂𝒔𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒔̦𝒊 𝒅𝒆 𝒑𝒆𝒓𝒔𝒖𝒂𝒔𝒊𝒖𝒏𝒆. 𝑺𝒂𝒏𝒄𝒕̦𝒊𝒖𝒏𝒊 𝒔̦𝒊 𝒆𝒇𝒆𝒄𝒕𝒆 𝒏𝒆𝒈𝒂𝒕𝒊𝒗𝒆 𝒊̂𝒏 𝒑𝒍𝒂𝒏𝒖𝒍 𝒊𝒎𝒂𝒈𝒊𝒏𝒊𝒊 𝒔̦𝒊 𝒂𝒍 𝒄𝒓𝒆𝒅𝒊𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂̆𝒕̦𝒊𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒆𝒓𝒄𝒊𝒂𝒏𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓;
Iulia Golgojan (𝑎𝑣𝑜𝑐𝑎𝑡 𝑠𝑒𝑛𝑖𝑜𝑟 𝑐𝑜𝑜𝑟𝑑𝑜𝑛𝑎𝑡𝑜𝑟) 𝑪𝒍𝒂𝒖𝒛𝒆𝒍𝒆 𝒂𝒃𝒖𝒛𝒊𝒗𝒆;
Alexandru Rățoi (𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑛𝑒𝑟): 𝑫𝒊𝒈𝒊𝒕𝒂𝒍𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒑𝒓𝒐𝒕𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒂 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒖𝒎𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒍𝒐𝒓.
În cadrul conferinței s-a identificat ca necesitate esențială în mediul afacerilor, instituția “𝑐𝑎𝑧𝑖𝑒𝑟𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑒𝑟𝑐𝑖𝑎𝑙”, aceasta oferind o perspectivă detaliată asupra istoricului financiar și al comportamentului unei companii. Un cazier comercial complet și precis furnizează informații despre solvabilitatea unei afaceri, comportamentul de plată, datorii, și alte aspecte relevante, oferind astfel transparență și încredere între părțile implicate într-o colaborare comercială. Dinamica și diversitatea relațiilor comerciale au impus necesitatea existenței unui document de control în care să fie trecute faptele și sancțiunile aplicate comercianților și altor profesioniști pentru a facilita procesul de cunoaștere a partenerilor de afaceri sau potențialilor parteneri de afaceri.
𝐶𝑖𝑛𝑒 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 “𝑓𝑎𝑝𝑡𝑒𝑙𝑒” 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑖𝑔𝑒𝑛𝑡̦𝑒𝑖 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑓𝑖𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒? 𝐶𝑢𝑚 𝑠̦𝑖 𝑝𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑜𝑝𝑒𝑟𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎? 𝐶𝑒 𝑟𝑎̆𝑠𝑝𝑢𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑣𝑜𝑟 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑓𝑢𝑟𝑛𝑖𝑧𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑝𝑙𝑎𝑡𝑓𝑜𝑟𝑚𝑒 𝑒𝑠𝑒𝑛𝑡̦𝑖𝑎𝑙𝑒?
Digitalizarea aduce cu sine numeroase beneficii, dar și provocări în ceea ce privește protecția consumatorilor.
Odată cu creșterea comerțului electronic și a utilizării platformelor online, devine crucial să se dezvolte și să se implementeze măsuri eficiente de protecție a consumatorilor în mediul digital.
Conferința a adus în prim-plan cele mai relevante subiecte despre protecția consumatorilor, în cadrul căreia participanții au acumulat informații importante privind desfășurarea corectă și în bune condiții a activității comercianților, cu scopul de a preveni abaterile, sancțiunile și măsurile impuse de dispozițiile legale în vigoare, privind interzicerea unor practici comerciale incorecte.
Specialiști în drept și reprezentanți ai industriei au oferit perspective valoroase și soluții practice pentru a face față provocărilor.
Mulţumim tuturor celor care au dat curs invitației şi s-au angrenat în dezbaterea diverselor subiecte de actualitate și a unor spețe din activitatea curentă și, nu în ultimul rând, adresăm calde mulțumiri invitaţilor nostri speciali de astăzi, care au ales, să ne fie parteneri în organizarea şi desfășurarea acestei conferinţe.
Felicitări pentru dezbaterile purtate!
𝐍𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐢̂𝐦𝐩𝐫𝐞𝐮𝐧𝐚̆ 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐫𝐞𝐮𝐬̦𝐢!