“Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Popescu, a răspuns invitaţiei Primăriei Conţeşti de a vizita şantierul de lucru din localitate unde se asfaltează un tronson de 10 km de drum de exploatare agricolă, finanţat prin PNADR, Măsura 125, tronson ce va deservi 280 de mici fermieri din zonă. La faţa locului, preşedintele CJD a declarat: „Vreau să felicit primăria din Conţeşti şi pe cei care lucrează aici – constructorul, proiectantul, dirigintele de şantier pentru modul cum îşi fac treaba. La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt 14 astfel de proiecte. Beneficiare sunt 13 primării şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Dâmboviţa. Sper ca anul acesta să se finalizeze cât mai multe astfel de proiecte pentru că sunt foarte utile. Eu cred foarte mult în dezvoltarea agriculturii şi trebuie să creăm infrastructura necesară pentru a se dezvolta ferme de tipul celor 4 situate de-a lungul acestui traseu. E important ca fermierii să-şi organizeze baze de producţie cât mai aproape de parcelele cultivate pentru a avea costuri mai mici”. Tot la Conţeşti, în localitatea Bălteni, Florin Popescu a participat, alături de numeroase oficialităţi, şi la inaugurarea unei investiţii private în domeniul agricol, amenajată la cele mai înalte standarde în domeniu”, se arată într-un comunicat de presă remis de Biroul de presă al CJD Dâmboviţa.