lun. dec. 23rd, 2024

A AVUT LOC CONCERTUL TRADIȚIONAL DE COLINDE AL ȘCOLILOR DE TEOLOGIE DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

          La Clubul Studenţilor din Târgovişte, s-a desfășurat joi, 15 decembrie 2022în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, Concertul Tradițional de Colinde intitulat “O, ce veste minunată !”

            Acesta a fost susținut de Corul Seminarului Teologic “Sf. Ioan Gurã de Aur”, dirijat de Pr. prof. dr. Gheorghe Drăghici și de Prof. drd. Florinel Cazan, precum şi de Corul Facultății de Teologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universitãţii “Valahia” din Târgovişte, dirijat de Lect. univ. dr. Mihail Vlădăreanu.

Pr. prof. dr. Marian Vîlciu, Decanul Facultății de Teologie a inaugurat manifestarea, adresând un cuvânt de bun venit Chiriarhului nostru, iar Pr. prof. dr. Marin Bugiulescu, Directorul Seminarului Teologic, a ținut o meditație despre importanța colindelor în spiritualitatea ortodoxă românească.

La eveniment au luat parte: Părintele Vicar eparhial, Părintele Secretar eparhial,  Părinți Consilieri de la Centrul eparhial, oficialități locale și județene, conducerea Universității “Valahia”, conducerile celor două școli teologice, studenţi şi elevi, alături de părinții lor, monahii de la mânăstirile Dealu și Viforâta, precum și credincioși din oraș.

Înaltpreasfinţia Sa a evocat, în cuvântul său de învățătură, importanta pastoral-misionară a colindelor care transmit, cu ajutorul unor cuvinte simple și concise, bucuria Nașterii Mântuitorului, precum și un mesaj de speranță și de lumină, de credință și de încredere pentru oamenii din toate timpurile. Din punct de vedere cultural, colindele promovează pacea și buna înțelegere dintre oameni din perspectiva faptului că suntem cu toții aceia către care Tatăl ceresc Își revarsă necondiționat iubirea Sa milostivă. Întruparea Fiului lui Dumnezeu reprezintă fundamentul mântuirii noastre, precum și evenimentul cel mai important al istoriei umanității, care a înnoit din temelii lumea noastră și care se află la baza întregii opere de răscumpărare.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI