lun. dec. 23rd, 2024

ambu4O ambulanță aflată în misiune a ajuns pe câmp după ce, susține echipajul, șoferul unui camion nu ar fi permis autospecialei să intre într-o depășire.

ambu7Scenele s-au derulat pe o șosea din Dâmbovița, iar salvarea avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, după cum spun membrii echipajului.

Conducătorul auto acuzat are însă o altă variantă.

ambu1Accidentul s-a petrecut la ieşirea din localitatea Viișoara. Echipajul aflat în misiune se grăbea să ajungă la spitalul din Gaești, unde o pacientă, cu insuficiență respiratorie, avea nevoie de ajutor. Pe drum, însă, şoferul unui camion i-ar fi şicanat pe cei din ambulanţă.

ambu2Brusc am tras, altfel intram direct în spatele lui. Am lovit cu oglinda şanţul adânc. Mi-a deteriorat maşina. Uite aşa a mers, când stânga, când dreapta. Când vezi maşina în misiune să faci asemenea gesturi, incalificabil!”, susține ambulanțierul.

ambu3Dacă nu eram legate în centură, zburam prin parbriz. Dacă el a vrut să se bage pe stânga, el făcea dreapta şi tot aşa”, spune Georgeta Cojocarul, asistent medical.

Cel vizat de acuzaţii, un bărbat în vârstă de 48 de ani, susţine că este nevinovat.

ambu6Eu, cu semnalul dat drumul, eu n-am mişcat maşina, am stat pe loc. El, venindu-i maşina din faţă, n-a putut să mă mai depăşească. A venit tare, nu a avut vizibilitate. Nu a avut altă variantă decât să intre în şanţ”, susține șoferul camionului.

ambu5După ce au ajuns cu autospeciala pe câmp, membrii echipajului au reuşit să iasă din maşină şi au anunţat autorităţile.

ambuO altă ambulanță a sosit la faţa locului şi a preluat echipajul ce se afla în misiune. Medicii au ajuns ulterior la spitalul din Găeşti, unde i-au acordat îngrijiri femeii ce se afla în insuficienţă respiratorie, apoi au transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

ambu1Între timp, ambulanța avariată a fost tractată şi transportată cu o platformă la un service auto. Poliţiştii au început cercetările în acest caz.