Nu foarte cunoscut în oraşul natal până să semneze cu Steaua, Claudiu Voiculeţ s-a transformat peste noapte într-o mică vedetă la Târgovişte. Oamenii de fotbal din urbea dâmboviţeană îl cunosc însă foarte bine pe Voiculeţ, mulţi dintre ei prevestindu-i un viitor fotbalistic încă de la o vârstă fragedă. A început fotbalul la 10 ani, la Juventus Târgovişte, o echipă mică, legitimându-se peste câteva luni la Chindia, atras de mirajului generaţiei “Micului Ajax”. La 14 ani debuta în liga secundă, la un meci cu Sportul Studenţesc, promovat de antrenorul Constantin Badea, părintele său spiritual, iar la 16 ani era căpitanul echipei. “Când au văzut cei din tribună că bag un copil pe teren într-un meci de mare intensitate cu “Gaşca nebună”, au început să ne înjure pe amândoi. Asta până când copilul a pus piciorul pe minge, moment din care le-a intrat la suflet. Încă de la început s-a impus ca un lider la echipă, era sarea şi piperul jocului. Atât că eu îl foloseam mijlocaş ofensiv, în spatele vârfurilor, postură unde dă cel mai bun randament. Am văzut că la Farul sau la Internaţional juca mijlocaş de bandă, se descurcă şi acolo, dar vă asigur că locul său este de coordonator ofensiv”.
Vândut la Farul pe o sumă simbolică
Ajunsă la limita desfiinţării, Chindia a fost preluată în 2004 de omul de afaceri Ghiorghi Zotic, moment în care fosta conducere a vândut peste noapte patru jucători la Farul Constanţa, printre care şi Voiculeţ. Avea 19 ani şi a plecat de la Târgovişte pe o sumă simbolică, fără să-i mai pese cuiva de soarta acestui jucător. “Clubul a investit în Voiculeţ timp de 9 ani şi nu s-a ales cu un leu de pe urma lui, banii au intrat în buzunarele altora. Mă bucur pentru el că a ajuns la Steaua, unde am toată convingerea că va face faţă, dar vreau să îl contrazic pe Benone Lazăr. Voiculeţ nu este un giuvaier neşlefuit, este un diamant şlefuit, care abia acum a ajuns la o echipă mare. Este un jucător ambidextru, inteligent şi extrem de tehnic. Chiar dacă din tribună pare lent, cu mingea la picior are o explozie extraordinară”, a continuat Badea, ajuns între timp viceprimarul comunei dâmboviţene Comişani.
Mama ba, tatăl da
Oameni de afaceri, părinţii lui Claudiu s-au bucurat rezervat când au auzit că băiatul lor a semnat cu Steaua. “Lăsaţi-l să joace, nu-i mai acordaţi atât de multă atenţie!”, s-a limitat să spună tatăl, cel care a insistat ca băiatul să se facă fotbalist. “Mama lui nici nu a vrut să audă de fotbal, nu era deloc încântată când afla că băiatul nu renunţă la antrenamente. Tatăl, în schimb, a ţinut cont doar de ce a vrut Claudiu, iar el era înnebunit după fotbal. Acest copil a trecut prin multe, a avut parte de accidentări grele, iar clubul nu l-a ajutat cu nimic, doar familia a cheltuit bani cu nemiluita pentru ca el să ajungă fotbalist. Dacă nu era aşa de ambiţios, s-ar fi pierdut demult”, a completat acelaşi Badea. O femeie distinsă, doamna Voiculeţ nici nu a vrut să audă de interviuri şi nici nu agrează ideea mediatizării fiului său. “Eu nici măcar nu mă uit la televizor, care mai degrabă cultivă răul din noi. Dacă tot vreţi să scrieţi ceva, spuneţi-le oficialităţilor locale să investească în copii şi juniori, pentru că Târgoviştea a produs mereu talente, iar multe se pierd datorită sărăciei. Numai eu ştiu în ce condiţii s-a pregătit copilul meu şi constat cu tristeţe că nimic nu s-a schimbat în oraşul ăsta în favoarea juniorilor şi a antrenorilor care îi pregătesc”. Între timp, la Târgovişte a ajuns şi Gică Popescu, însă copiii oraşului se antrenează tot pe maidane, prea puţin băgaţi în seamă de puternicii zonei.
P.S. “Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat şi care au crezut în mine. Vreau să nu îi dezamăgesc nici pe ei, dar nici pe cei de la Steaua, care m-au onorat cu acest transfer. Sper să mă refac cât mai repede şi să ajut acest club puternic şi foarte iubit” – Claudiu Voiculeţ
COSTIN MIHAI – TÎRGOVIŞTE