Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit astăzi Conferința regională „Cum aplicăm legea salarizării?”, organizată de Sindicatul Administrației Publice „Forța Legii”.
Tema întâlnirii a fost dezbătută de peste 200 de participanți din județele Dâmbovița, Argeș, Prahova, Ilfov, Ialomița și Giurgiu (primari, secretari și contabili de primării și consilii județene).
La conferință au participat și Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Ivan Vasile Ivanoff, secretarul județului, Ringo Dămureanu, președintele Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii”, Ion Popescu, președintele Confederației Sindicale Naționale Meridian, și Ion Oproiu, lider sindical județean.
Întâlnirea de astăzi a fost organizată după ce, săptămâna trecută, la Craiova, o conferință pe aceeași temă a reunit aproximativ 180 de participanți din regiunea Oltenia.
În cadrul întâlnirii de astăzi, au fost discutate aspectele practice referitoare la aplicarea Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017. Cu acest prilej, au fost oferite câteva modele de punere în aplicare a legii, pornind de la o comună cu un număr mic de locuitori, punându-se accent pe importanța fundamentării juridice și legale de către consiliile locale a hotărârilor ce vor fi adoptate în vederea aplicării actului normativ. În acest context, conform art. 11 din lege, aceste autorități deliberative vor stabili salariul de bază și coeficienții de ierarhizare.
Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a subliniat importanța delegării de competențe și a făcut apel la responsabilitate în aplicarea legii salarizării, pornind de la anvelopa salarială a fiecărei UAT, care să poată să susțină efortul bugetar corespunzător acestor demersuri.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a recomandat ca procesul de stabilire a drepturilor salariale să se desfășoare cu prudență și s-a pronunțat în favoarea găsirii de soluții corecte și viabile de salarizare.
CSN Meridian a lansat apelul către participanți de a reveni peste o lună, pentru a evalua rezultatele întâlnirii.
La finalul dezbaterilor, s-au discutat propunerile de grile pe categorii de unități administrativ-teritoriale, precum și procedura de consultare a organizației sindicale.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița