Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședinții Alin Manole și Luciana Cristea, a primit vizita unor investitori din Republica Populară Chineză.
Scopul întâlnirii a fost acela de a face cunoscute oportunitățile investiționale ale județului Dâmbovița, venind astfel în întâmpinarea reprezentanților mediului de afaceri chinez – Wang Jun, manager general al Shandon Dejian Group International, firmă cu profil construcții civile și industriale, și Ervin Liu, reprezentant al China Telecom, firmă din domeniul telecomunicațiilor.
La discuții a fost prezent și domnul Ioan Marinescu, consultant.
Președintele Alexandru Oprea a făcut o prezentare a bunelor relații de cooperare dintre județul Dâmbovița și mai multe provincii chineze, a înfrățirii cu Regiunea Autonomă Guangxi, dar și a potențialului turistic și economic al județului Dâmbovița, punând accent pe parcurile industriale Priboiu, Moreni și Mija, pe zona de interes turistic național Padina – Peștera, dar și pe dezvoltarea companiei Arctic, în zona Ulmi, unde se construiește cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa Centrală și de Sud-Est
Totodată, președintele Alexandru Oprea și-a aratat disponibilitatea realizării unui parteneriat public – privat în scopul dezvoltării stațiunii montane Padina – Peștera, adăugând că orice posibilă colaborare cu investitorii chinezi s-ar dovedi benefică pentru ambele state.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița