TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Economic

CJ Dâmboviţa vrea să se împrumute pe 10 ani! Banii merg la Drumul Sudului şi Spitalul judeţean!

„Practic nu am luat niciun ban de nicăieri. Sunt sume pe care le redimensionăm. Am aprobat împreună contractarea unui credit de 16 milioane lei.

Am avut o licitaţie publică organizată şi nici o bancă din România nu a venit să ne dea credit. Nu s-au înscris la licitaţie. S-au interesat CEC şi BCR. Am avut discuţii cu mai multe bănci săptămâna trecută.

Am găsit suport şi sper să accesăm creditul de la una dintre cele două bănci, pe un termen mai scurt, nu de 20 de ani, cum am prevăzut noi, ci pe maxim 10 ani. În ambele discuţii, ni s-a spus că avem o problemă cu gradul de colectare a taxelor şi veniturilor bugetului judeţean.

Ceea ce facem noi astăzi este să respectăm dispoziţiile art. 49 alin. 12 din Legea 273/2006 care spune că în lunile aprilie, iulie şi octombrie pentru trimestrul expirat şi cel târziu în decembrie pentru trimestrul al IVlea, ordonatorii principali de credite au obligaţia de a prezenta în şedinţă publică spre analiză şi aprobare de către autorităţile deliberative execuţia bugetelor întocmite pe cele două secţiuni cu scopul de a redimensiona cheltuielile, în raport cu gradul de colectare a veniturilor prin rectificare bugetară locală.

În al doilea rând ne îmbunătăţim imaginea pentru bănci, în sensul că vom avea un grad de realizare a veniturilor proprii care va creşte la 34,29%, deci cu 5% – ceea ce ne face mai eligibili pentru accesarea unui credit. Acesta este sensul hotărârii pe care o supunem spre aprobare”, spune preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.