mie. dec. 25th, 2024

La ultima sedinta a Consiliului Judetean, a fost aprobat proiectul de hotarare privind obtinerea unui credit pentru finantarea celor doua obiective drumul Sudului si Spitalul Judetean. “Am facut demersuri la Ministerul Finantelor pentru autorizarea acestui credit si, in prima comisie, se va analiza dosarul si solicitarea si speram sa obtinem autorizarea acestui credit, dupa care se va proceda la demararea achizitiei publice care va avea loc la sfarsitul lunii august.

Vrem sa fim foarte transparenti si sa informam opinia publica. Am fost suficient de inspirati in sensul ca, atunci, au existat probleme cu plafonarea capacitatii de creditare la nivelul tuturor unitatilor administrativ teritoriale.

Valoarea aprobata este de 160 de miliarde si am avut noroc ca am cerut aceasta suma si ca finantam proiecte europene.

Sunt convins ca, la limita, vom obtine aceasta finantare. Daca ceream o finantare putin mai mare, nu mai obtineam acest credit.

Ne-am miscat foarte bine, rapid. Sper sa obtinem acest credit si sa reusim ca, pana la finele anului, sa incheiem lucrarile la drumul sudului si la spitatul judetean”, spune Leo Badea, vicepresedintele Consiliului Judetean Dambovita.