
Cardinalul american Robert Prevost a fost ales noul papă în a doua zi de conclav. El și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea.
Este primul papă american din istoria Bisericii Catolice și face parte din Ordinul Sf. Augustin.
Clopotele bazilicii Sfântul Petru au răsunat în tot Vaticanul. Noul succesor al Sfântului Petru a apărut la balconul bazilicii şi a rostit prima sa binecuvântare apostolică.
Cardinalul Robert Prevost are 69 de ani și este originar din Chicago. El a fost ales succesor al papei Francisc de către Colegiul Cardinalilor joi, 8 mai 2025.
Prevost și-a petrecut o mare parte din timp servind în Peru și deține atât cetățenia SUA, cât și a statului Peru.
Leon al XIV-lea este un lider cu experiență globală, și-a petrecut o mare parte din carieră ca misionar în America de Sud și, cel mai recent, a condus un puternic birou al Vaticanului pentru numirile episcopale.
Se așteaptă ca el să continue reformele papei Francisc.
sursa: digi24.ro